Eşti aici

Știri

  • Întrunirea anuală a preoților militari din Ministerul Afacerilor Interne la Drăgășani

    În perioada 23‑25 octombrie, Școala de subofițeri de jandarmi „Grigore Alexandru Ghica”‑ Drăgășani, județul Vâlcea, a fost gazda unui eveniment de înaltă ținută militară, prilejuit de întrunirea anuală metodică și de specialitate a preoților militari din Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

    25 Octombrie 2023 / Știri
  • „După ce a fost tămăduit, cel ce fusese demonizat a sporit în iubire sfântă, a stat lângă Mântuitorul și apoi a spus tuturor cât bine i-a făcut lui Dumnezeu”

    „Prezența Mântuitorului, dar mai ales puterea Sa tămăduitoare, a aprins dorul de Dumnezeu în inima celui care fusese demonizat. Acesta căzuse din legătura cu Dumnezeu și era neputincios să se ridice prin propriile puteri, însă, după ce a fost vindecat, ne-a încredințat că atunci când sporește iubirea lui Hristos în inima noastră, slăbesc patimile, iar consecința acestui fapt trebuie să fie slăvirea lui Dumnezeu”, a arătat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 22 octombrie, la Parohia Pojogi din comuna Stroești, Protoieria Horezu, unde a sfințit biserica închinată Sfintei Treimi și Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

    23 Octombrie 2023 / Viața Eparhiei
  • „Podema tatipen - Ghetuţe călduţe”

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Departamentul de misiune pentru rromi, în parteneriat cu Asociația Popa Soare din București, a organizat în data de 17 octombrie o acțiune prin care au fost dăruite cutii cu încălțăminte, elevilor rromi de la Școala Gimnazială Olteni, din localitatea Bujoreni.

    20 Octombrie 2023 / Social
  • Acțiuni de prevenție pentru persoanele vârstnice

    Miercuri, 18 octombrie, de Ziua Europeană împotriva Traficului de Persoane, la Centrul de zi pentru bătrâni „Dreptul Iov” al Parohiei Goranu, s-a desfășurat o serie de activități de prevenție, prin care cei vârstnici au avut posibilitatea de a percepe riscul exacerbat al acestui subiect.

    19 Octombrie 2023 / Social
  • Biroul de Asistență Socială al Protoieriei Râmnicu-Vâlcea a organizat evenimentul „Sunt informat, sunt protejat!”

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Biroul de Asistenţă Socială al Protoieriei Râmnicu-Vâlcea a organizat  în incinta Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae”, un eveniment dedicat Zilei Europene de Luptă împotriva Traficului de Persoane.
    Activitatea s-a desfășurat sub forma unei dezbateri cu elevii de liceu din cadrul Seminarului Teologic, sub sloganul: „Sunt informat. Sunt protejat!”.

    19 Octombrie 2023 / Social
  • Ziua Europeană împotriva Traficului de Persoane, în Arhiepiscopia Râmnicului

    Ziua de 18 Octombrie a fost declarată din anul 2006, Ziua Europeană împotriva Traficului de Persoane.
    Din cauza numărului mare de victime și a vulnerabilităților din România, instituțiile de stat se concentrează pe creșterea nivelului de conștientizare a problemei și pe crearea unui mesaj comun pentru a preveni acest tip de crimă organizată în țara noastră.

    18 Octombrie 2023 / Social
  • Activități la Centrul de zi pentru persoane vârstnice de la Parohia Bercioiu

    În ziua prăznuirii Sfintei Cuvioase Parascheva, la Centrul de Zi pentru persoane vârstnice „Sfinții Părinți Ioachim și Ana", din cadrul Parohiei Bercioiu, a avut loc o serie de activități catehetice și de socializare.

    17 Octombrie 2023 / Social
  • Consfătuirea profesorilor de religie din Arhiepiscopia Râmnicului

    Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului,  a participat luni, 16 octombrie la Consfătuirea profesorilor de religie din județul Vâlcea. Evenimentul s-a desfășurat în sala „Gherasim Arhiepiscopul” din cadrul Așezământului „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul” și a prilejuit prezentarea procesului instructiv‑educativ la disciplina Religie, a unor repere metodologice, a programelor școlare, a manualelor și platformelor on-line religie.

    17 Octombrie 2023 / Învățământ
  • Activități gastronomice la Parohia Călimănești II

    În cadrul Parohiei Călimănești II, membrii Centrului catehetic au fost bucătari pentru o zi și au gătit împreună cu părintele paroh Iulian Lixandra și cadrele didactice voluntare, pizza pentru părinți și bunici, petrercând momente frumoase împreună, schimbând idei și împărtășind  emoții, experiențe și proiecte de viitor.

    16 Octombrie 2023 / Învățământ
  • Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Cuvântul lui Dumnezeu ne împărtășește cuvintele roditoare prin care ne putem apropia de Dumnezeu”

    „Cuvântul lui Dumnezeu ne împărtășește cuvintele roditoare prin care ne putem apropia de Dumnezeu. De aceea, Cel ce locuiește în inima noastră trebuie să fie și în cuvintele noastră. Cuvintele rugăciunii exprimă mai bine decât oricare altele sentimentele cele mai înalte pe care le poate avea o persoană înaintea lui Dumnezeu. Cel care se împărtășește cu Trupul și Sângele Domnului se cuvine să se și roage Tatălui cu cuvintele Fiului Său”, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 15 octombrie, la Paraclisul Arhiepiscopal „Sfântul Grigorie Teologul” din Râmnicu-Vâlcea.

    15 Octombrie 2023 / Viața Eparhiei
  • „Sfânta Cuvioasă Parascheva a arătat că, prin virtuți și necontenită rugăciune, mintea omului se luminează spre înțelegerea celor nevăzute, iar inima îi este atrasă de iubirea lui Dumnezeu”

    „Sufletul împodobit cu virtuți este asemenea unui locaș gata să-L primească pe Dumnezeu, iar Mântuitorul Hristos a făgăduit că: „dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi,  vom veni la el şi vom face locaş la el” (Ioan XIV, 23). Această sălășluire a Sfintei Treimi așază în lumină virtuțile Sfintei Cuvioase Parascheva, care ne-a încredințat prin viețuirea sa aleasă, în feciorie și desăvârșită curăție, că aceia care nu își lipesc inima de bogățiile materiale din lumea aceasta doresc în mod firesc bogățiile cele veșnice”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în ziua prăznuirii ocrotitoarei bisericii din cartierul Fețeni a municipiului Râmnicu-Vâlcea.

    15 Octombrie 2023 / Viața Eparhiei
  • Rugăciune și mângâiere duhovnicească pentru bolnavii secțiilor Oncologie și Gastroenterologie ale Spitalului Județean Vâlcea

    Sâmbătă, 14 octombrie, în Ziua îngrijirii paleative a celor bolnavi, la Spitalul Județean de Urgență Râmnicu-Vâlcea, părintele Dan Cârstea de la Biserica „Sfântul Pantelimon” împreună cu doamna Viorica Iancu, consilier social în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, au vizitat persoanele care primesc îngrijire medicală în secțiile Oncologie și Gastroenterologie.

    14 Octombrie 2023 / Social

Pagini