Paraclisul Casei Arhiereşti
Paraclisul Casei Arhierești a fost ctitorit la 1751, de Episcopul Grigorie Socoteanu. Are hramul Sfântul Grigorie Teologul. Arhitectura, pictura și catapeteasma, toate păstrate până azi în forma lor originală, sunt exemple autentice de artă eclezială post-brâncovenească.
Pentru rugăciunea personală și slujbele zilnice, voievozii (în palatele domnești), arhiereii (în reședințele episcopale) și egumenii (în mănăstiri), zideau, pe lângă biserica mare și biserica bolniță, mici bisericuțe numite paraclise sau capele, adevărate podoabe de arhitectură bisericească. Încadrate de obicei într-o construcție mai mare, fie într-un colț al acesteia, fie chiar la mijloc, paraclisele s-au distins aproape întotdeauna prin silueta zveltă a unei singure turle.
Paraclisul Casei Arhiereşti
Se crede că primul paraclis al Casei Arhierești a fost construit cel mai târziu în vremea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul (1705-1708), dacă nu chiar în vremea Episcopilor Eftimie şi Mihail. În tabloul votiv original, descoperit sub tencuială, la 1969, vechiul paraclis apare înălțat pe un parter cu ziduri groase, cu un pridvor deschis şi fără pictură exterioară.
Paraclisul Casei Arhierești, precum se vede astăzi, a fost ctitorit la 1751, de Episcopul Grigorie Socoteanu, fost egumen al Mănăstirii Cozia, vrednic ucenic și urmaș în scaunul vlădicesc al Episcopului Climent. Acest paraclis a încadrat în zid stâlpii de piatră ai pridvorului vechiului paraclis, după care i-a acoprit cu frescă. La sfințire, paraclisul a fost închinat Sfântului Grigorie Teologul (Bogoslovul), ocrotitorul noului ctitor.
Pisania originală, săpată în piatră și așezată deasupra ușii de intrare, mărturisește următoarele: „Acest sfânt şi dumnezeiesc Paraclis din temelia lui zidit şi cu zugrăveale împodobit, din bun gândul şi cu toată cheltuiala cinstitului şi de Dumnezeu iubitorului părintelui Kir Grigore E(piscop) al acestei Sfinte Epis(copii), întru slava lui Dumnezeu şi lauda hramului Sf(â)ntului Marelui Ierarh Grigore B(o)goslovul, în zilele luminatului Dom(n): Io Grigore Ghica Vo(e)vod, leat 7259 (1751)”.
Paraclisul Episcopal și Biserica Bolniță au fost singurele două clădiri din incinta Centrului Eparhial care au supraviețuit incendiului din 27 martie 1847, care a distrus întreaga Episcopie și 0 bună parte din oraș. Au ars atunci, în Duminica Învierii, Catedrala Episcopală, anexele Seminarului Teologic, Biserica Toți Sfinții, Şcoala Naţională, Biserica Sfântul Dumitru, hanuri, cârciumi, prăvălii, case etc.
La 15 septembrie 1850, Sfântul Calinic de la Cernica a fost ales episcop de Râmnic. A fost hirotonit arhiereu la 26 octombrie 1850, în Catedrala Mitropolitană din București. Instalarea în scaun a avut loc la 26 noiembrie 1850, la Craiova, întrucât reședința episcopală din Râmnic era pe atunci arsă. Din acest moment, la Râmnic, el a reconstruit întreaga reședință episcopală, catedrala și clădirea Seminarului Teologic. Cu siguranță, Sfântul Calinic s-a îngrijit și de Paraclisul Casei Arhierești.
La 1889, în cadrul unor ample restaurări, Episcopul Ghenadie Enăceanu (1886-1898) a consolidat și acest paraclis, păstrându-i forma și pictura originală. Singura modificare o constituie pictarea chipului său într-un nou tablou votiv, așezat sub cel vechi.
La 1959, paraclisul a fost electrificat, podit cu parchet de stejar și dotat cu încălzire centrală. Fiind şubrezit de cutremure, iar mai ales de cel din 1940, între anii 1966-1968 paraclisul a fost consolidat şi restaurat în condiţii tehnice deosebite.
La 1969, după consolidare, pictura a fost curăţată de pictorul Traian Trestioreanu. Astfel, a ieșit la lumină tabloul votiv original, în care vechiul paraclis, anterior celui zidit de Episcopul Grigore, apare cu un pridvor deschis şi fără pictură exterioară. Tot acum, stâlpii de piatră ai pridvorului vechiului paraclis, care la 1751 au fost îmbrăcați cu zid, au fost parțial scoși la lumină, putând fi văzuți astăzi în interior.
Tabloul votiv original prezintă un lucru deosebit de interesant, anume existenţa a două cârje arhiereşti, una în mâna Episcopului Climent şi alta pe mantia lui. Cârja arhierească de pe mantie apare și în mâna Sfântului Antim Ivireanu (1705-1708), într-un tablou care se păstrează azi în Muzeul Eparhial. Acest lucru întărește teza istorică potrivit căreia paraclisul poate fi datat cel târziu în vremea Sfântului Antim Ivireanul, dacă nu chiar în vremea Episcopilor Eftimie şi Mihail.
Paraclisul este zidit în formă de corabie, fără abside. Este zvelt, dar bine proporţionat. Este pictat în întregime, atât în interior, cât și în exterior, și încununat cu o turlă poligonală. În exterior, de jur-împrejur, precum se vede, sunt pictate chipurile unor filosofi din Antichitate şi ale unor sibile, care au prezis venirea lui Mesia, adică Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos.
Se păstrează și astăzi pictura originală, semnată de Grigore Zugravul. Catapeteasma aurită, și ea originală, este sculptată în lemn de Apostu Diaconu dascăl. Se păstrează multe icoane originale în catapeteasmă. Prin arhitectura și pictura lui, acest paraclis dă mărturie peste veacuri de arta post-brâncovenească.
Accesul în interior se face numai prin Casa Arhierească.
Prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, interiorul paraclisului este astăzi în plin proces de restaurare, atât pictura, cât și mobilierul și catapeteasma necesitând urgente măsuri de curățare și conservare.