Biroul de Asistență Socială al Protoieriei Râmnicu-Vâlcea a organizat evenimentul „Sunt informat, sunt protejat!”
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Biroul de Asistenţă Socială al Protoieriei Râmnicu-Vâlcea a organizat în incinta Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae”, un eveniment dedicat Zilei Europene de Luptă împotriva Traficului de Persoane.
Activitatea s-a desfășurat sub forma unei dezbateri cu elevii de liceu din cadrul Seminarului Teologic, sub sloganul: „Sunt informat. Sunt protejat!”.
Ziua Europeană de Luptă împotriva Traficului de Persoane a fost instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European. Pentru marcarea acestei zile, începând cu anul 2007, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane şi Centrele Regionale organizează, în colaborare cu partenerii săi, campanii şi activităţi de prevenire la nivel naţional.
În acest an, la evenimentul de conștientizare și prevenție au participat persoane autorizate, care au furnizat informaţii corecte şi clare pentru a marca Ziua Europeană de Luptă împotriva Traficului de Persoane.
Acest lucru a fost posibil cu implicarea Protoieriei Râmnicu-Vâlcea, prin Asistentul social, doamna Popescu Florina, care s-a ocupat de realizarea acestui eveniment şi de invitarea persoanelor abilitate din cadrul Centrului Regional Piteşti, respectiv, domnul comisar şef Geană Marian şi doamnele inspector de specialitate Nae Mihaela şi Mihailă Crina, dar şi a cadrelor didactice de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea, gazdele evenimentului.
Centrul Regional Piteşti este o structură de specialitate, aflată în subordinea Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care are ca rol principal coordonarea activităţii regionale anti-trafic din zonele de competenţă, având ca principale atribuţii: analiza fenomenului la nivel local şi informarea asupra apariţiei unor noi moduri de operare, facilitarea comunicării locale şi regionale între structurile implicate în lupta anti-trafic, sprijinirea iniţiativelor locale anti-trafic, sesizarea autorităţilor competente pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă victimele traficului de persoane, în procesul de asistare şi în cel de reintegrare.
„Copiii au darul de a crea momente unice, emoționante și sunt, în aceeași măsură, instrumente puternice pentru a schimba atitudini și valori, ajutând publicul larg să conștientizeze importanța prevenirii traficului de persoane și să ia decizii bine informate.
Traficul de persoane nu cunoaște granițe și nu ține cont de vârstă sau naționalitate. Zilnic, femei, copii, bărbați devin victime și sunt expuși la grave abuzuri fizice și psihice. Avem o mare responsabiliate în ceea ce priveste creșterea nivelului de informare privind riscurile și implicațiile asociate traficului de minori, având în vedere că aceștia pot fi ușor induși în eroare cu ajutorul noilor tehnologii, aplicații și rețele de socializare. Copiii sunt categoria cea mai lipsită de apărare în fața cruzimii traficanților, așa că ne revine nouă obligația de a face tot ce este posibil pentru ca cei mici să nu devină victime. De aceea, consider că evenimentul este o modalitate bună de informare și educare pentru a contracara atragerea și recrutarea victimelor, precum și pentru a sensibiliza elevii cu privire la consecințele abuzurilor (fizice, psihice).
Cooperarea între instituțiile publice abilitate şi Biserică reprezintă, cu siguranță, un instrument important în ansamblul eforturilor comune de prevenire a traficului de persoane”, a precizat asistentul social al Protoieriei Râmnicu-Vâlcea, doamna Popescu Florina.
La acest eveniment au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Râmnicului, doamna Consilier social Iancu Viorica Adriana şi domnișoara Asistent social Mihăescu Teodora, alături de elevii care învaţă în această instituţie.