Sfântul Ioan Gură de Aur
Precum focul cel pământesc preface lutul cel moale în vas vârtos, aşa şi focul Duhului Sfânt, când cuprinde un suflet, îl face mai tare decât fierul, aşa că păcatul nu-l mai poate strica.
Postul cel sufletesc, care se mai numeşte postul de fapte, de purtări, nu ţine un anumit timp, ci el începe la naştere şi se termină la moartea noastră. Postul sufletesc e obligatoriu, deopotrivă, pentru cei sănătoşi, ca şi pentru cei bolnavi, pentru copii, ca şi pentru bătrâni, pentru săraci, ca şi pentru bogaţi.
Să priceapă oamenii această lecție. Cei ce nu iau parte la truda omenirii nu merită să fie vizitați de îngeri. Dacă acum două mii de ani, magii Gașpar, Baltazar și Melchior i-au adus lui Hristos, în dar, aur, smirnă și tămâie, noi vrem să-i oferim azi suflete curate, muncă cinstită și iubire frățească.