Acțiune social-filantropică: Bucuria de a dărui
Marţi, 13 octombrie 2015, beneficiarii Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică - Băbeni, aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea, au primit vizita reprezentanţilor proiectului „Iubirea de aproapele meu”.
În cadrul vizitei au fost dăruite beneficiarilor alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte şi cărţi . Au participat Zenovia Zamfir, iniţiator proiect, Elisabeta Pearcu, Paul Stănişor, Gigi Poşircă, Antoanela Enacache şi Elena Popescu.
Dăruind, vei dobândi negreşit fericire, împlinire din zâmbetul celui care a primit de la tine ceea ce avea nevoie. Nu dăruiţi pentru a primi, nu dăruiţi dacă nu simţiţi, nu dăruiţi dacă doriţi recunoaştere, pentru că ea, de multe ori, nu poate veni. Dăruiţi doar atunci când simţiţi, dăruiţi din puţinul vostru un zâmbet, o clipă de alinare, o clipă ce poate schimba viaţa unui om! A-ți manifesta iubirea duhovnicească faţă de aproapele este semnul înnoirii sufletului prin Sfântul Duh. Desăvârşirea creştină stă în iubirea de aproapele, iar desăvârşita iubire de aproapele stă în iubirea de Dumnezeu. Creşterea în iubirea de Dumnezeu este nesfârşită, pentru că Dumnezeu este iubire (I Ioan 4, 16).
De la Băbeni, reprezentanţii proiectului s-au deplasat la Grădiniţa Nr. 8 Colonie Nuci pentru a dărui copiilor jucării primite de la o familie creştină din Vâlcea. Încântaţi de darurile primite, copii au recitat poezii, au cântat , au mulţumit oaspeţilor pentru clipa de bucurie oferită din suflet. În semn de preţuire, domnul director Constantin Mihăiescu a invitat delegaţia de la Vâlceasă viziteze Şcoala Gimnazială Colonie-Nuci.
Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Liga Femeilor Creştin-Ortodoxe, Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul - Vâlcea si Asociaţia „Zâmbete Colorate”.