Istoria Arhiepiscopiei Râmnicului
Prima mitropolie românească, Mitropolia Ungro-Vlahiei, a fost înființată în anul 1359, în timpul domnitorului Nicolae Alexandru Basarab (1352-1364), de către Patriarhia Ecumenică de Constantinopol. Aceasta l-a avut ca prim mitropolit pe Sfântul Iachint de Vicina (1359-1372), prăznuit pe 28 octombrie. Reședința a fost mai întâi la Câmpulung, apoi la Curtea de Argeș, Târgoviște (din 1517) și București (din 1668).
Mitropolia Severinului
A doua mitropolie românească, Mitropolia Severinului, a fost înființată în anul 1370, la cererea domnitorului Vlaicu Vodă al Țării Românești (1364-1377), tot de către Patriarhia Ecumenică de Constantinopol. Cu încuviințarea mitropolitului Iachint al Ungro-Vlahiei (1359-1372), patriarhul Filotei al Constantinopolului (1364-1376) a aprobat ca Antim Critopol (1370-1381), juristul Patriarhiei Ecumenice, să fie hirotonit mitropolit al unei părți din Ungro-Vlahia. Astfel a început organizarea bisericească în dreapta Oltului.
Nou-înființata mitropolie era numită mitropolia Ungro-Vlahiei de către Severin, iar titularul acestei era numit mitropolit al Severinului sau al părții Ungro-Vlahiei cea despre Severin. În niciun document din acea vreme nu se precizează clar locul sau întinderea acestei nou-înființate mitropolii, dar din apelativele amintite se deduce clar faptul că noua mitropolie se afla în regiunea Olteniei de azi, iar reședința mitropolitană se afla în orașul Severin, pe malul Dunării.
În anul 1375, din pricina invaziei ungurilor, reședința mitropolitană a fost mutată la Strehaia. Mai târziu, când în această regiune s-a așternut pacea, s-a simțit nevoia firească a reînființării episcopiei din dreapta Oltului, lucru împlinit în anul 1503.
Episcopia Râmnicului Noul-Severin
Pentru îndreptarea vieții bisericești din Țara Românească, voievodul Radu cel Mare (1495-1508) l-a adus în țară pe Sfântul Ierah Nifon, fostul patriarh al Constantinopolului. În anul 1503, într-un sinod întrunit la Târgoviște, Sfântul Nifon a luat mai multe hotărâri privind organizarea bisericească, a înființat două episcopii și a hirotonit pentru acestea doi episcopi. Una dintre cele două episcopii a fost Episcopia Râmnicului, care se întindea pe teritoriul fostei Mitropolii a Severinului, precum reiese din documentele ulterioare și din cronica lui Gheorghe Șincai, publicată în 1811.
Noua episcopie, numită și a Noului Severin, și-a stabilit reședința în orașul Râmnic, la Biserica Sfântul Nicolae, ctitorită cel mai probabil de voievodul Dan I (1384-1386), fratele lui Mircea cel Bătrân.
Primul episcop al Râmnicului se crede că a fost Maxim Brancovici, ierarh de origine sârbă, canonizat de Biserica Ortodoxă Sârbă, care apoi a ajuns mitropolit al Ţării Româneşti. Numele lui, însă, nu apare în pomelnicul Episcopiei de Râmnic, acesta începând cu numele episcopului Leontie (1532-1534). De la înfiinţarea Episcopiei Râmnicului și până la începutul secolului al XXI-lea, la Râmnic au păstorit în jur de 50 de ierarhi, dintre care Biserica Ortodoxă a canonizat până acum doi, pe Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul și pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica.
Pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, s-a încercat mutarea reședinței episcopale la Craiova, unde se afla și conducerea politică a Olteniei, dar nu s-a reușit. În anul 1847, însă, arzând în întregime reședința episcopală din Râmnic, aceasta a fost mutată la Craiova. Drept catedrală episcopală a fost aleasă Biserica Sfântul Dumitru.
Reședința episcopală a rămas la Craiova până în anul 1856, când Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica a readus-o în Râmnicu Vâlcea, după ce mai înainte a reparat și reconstruit în întregime vechiul ansamblu episcopal. Sub acest sfânt ierarh, Episcopia Râmnicului și orașul de reședință, Râmnicu Vâlcea, au avut parte de o dezvoltare culturală și administrativă fără precedent.
În anul 1939 a fost înfiinţată Mitropolia Olteniei, iar în anul 1946 Arhiepiscopia Craiovei, ambele cu reşedinţa la Craiova. Între anii 1946-1949, Episcopia Râmnicului a rămas cu jurisdicţia teritorială asupra judeţelor Vâlcea şi Romanaţi.
În anul 1949, Episcopia Râmnicului Noul-Severin s-a unit cu Episcopia Argeşului, sub numele de Episcopia Râmnicului şi Argeşului, sub conducerea Preasfinţitul Părinte Episcop Iosif Gafton (1949-1984). Reședința a rămas la Râmnicu Vâlcea, iar vreme de 51 de ani jurisdicția teritorială a noii episcopii s-a întins peste judeţele Vâlcea, Argeş, Olt şi o parte din Teleorman.
La 2 decembrie 1984, la cârma episcopiei a fost numit Preasfinţitul Gherasim Cristea, venit la Râmnic, ca arhiereu-vicar, încă din anul 1975. Pe rând, în timp, au fost restaurate aproape toate schiturile, mănăstirile şi bisericile de mir din cadrul eparhiei, fapt pentru care, în anul 2005, Ministerul Cultelor şi Culturii i-a acordat Preasfinţitului Gherasim Diploma de excelenţă.
În anul 1990, odată cu reînfiinţarea Episcopiei Argeşului şi Muscelului, cu reședința la Curtea de Arges, Episcopia Râmnicului a rămas în jurisdicție cu judeţele Vâlcea şi Olt, iar din 1 februarie 2008, odată cu înființarea Episcopie Slatinei și Romanaților, Episcopia Râmnicului a rămas în jurisdicţie doar cu judeţul Vâlcea.
La 18 iunie 2009, Sfântul Sinod a hotărât ridicarea Episcopiei Râmnicului la rangul de arhiepiscopie, Preasfințitul Gherasim Cristea fiind numit arhiepiscop. Tot acum, Arhimandritul Emilian Nica, eclesiarhul Mănăstirii Neamț, din județul Neamț, a fost ales Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, cu titlul Lovişteanul.
La 22 mai 2014, Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a fost ales de Sfântul Sinod în scaunul vacant de Arhiepiscop al Râmnicului. Ceremonia de întronizare a noului arhiepiscop a avut loc în Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Ierarh Nicolae din Râmnicu Vâlcea, la 8 iunie 2014, în Duminica Pogorârii Sfântului Duh.
