Grija pentru cei vârstnici, o activitate continuă la Parohia Sfântul Dumitru din Râmnicu-Vâlcea
Popas duhovnicesc de rugăciune și cateheză la ceas de seară în Biserica cu hramul Sfântul Dumitru, din Râmnicu-Vâlcea, unde un număr mare de seniori au participat la Taina Sfântului Maslu, urmată de cateheza ,,Postul în viața bătrânilor".
În cadrul catehezei, PC Pr. Dr. Anfian Popa a subliniat că ,,adevăratul post este acela care îmbină două aspecte ale lui: aspectul trupesc și aspectul sufletesc, așadar, când reținerea de la bucate este împreună cu reținerea de la păcate și cu efortul continuu spre virtute și progres duhovnicesc. Numeroși Sfinți Părinți insistă asupra acestui fapt, subliniind că postul trupesc fără cel sufletesc este lipsit de orice valoare morală. „Postul cel adevărat - spune Sfântul Vasile cel Mare - constă în reținerea de la cele rele".