„Dăruiește celor de lângă tine!" – activitate social-filantropică la Parohia Berești
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Varsanufie, Parohia Berești în colaborare cu Sectorul Social-filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului, a implementat, în data de 25 februarie 2024, proiectul de întrajutorare a unor familii cu o situație socială dificilă, intitulat „Dăruiește celor de lângă tine!".
Astfel, copiii proveniți din familii cu o stare materială scăzută, au primit în dar ajutoare constând în îmbrăcăminte, încălțăminte, alimente, jucării și rechizite școlare.
Prin astfel de activități social-filantropice, desfășurate la nivel parohial, se aduce un sprijin real familiilor sărace, ai căror copii se află în risc de abandon școlar, din cauza stării sociale precare în care se află.