Cuvinte pastorale de Crăciun - Episcop Iosif Gafton

Lumea muncitoare și cinstită de pe întreg pământul și din țara noastră nu mai vrea ca pământul să fie udat de sânge omenesc și nu mai poate privi văzduhul și cerul roșind de scânteile armelor blestemate. Ea vrea să se bucure de truda mâinilor ei, vrea să-și însușească și să se folosească din plin de darurile pământului, de care să se împărtășească toți îndeajuns. Noi nu venim niciodată la peștera din Betleem cu arme și muniții. Dacă acum două mii de ani, magii Gașpar, Baltazar și Melchior i-au adus lui Hristos, în dar, aur, smirnă și tămâie, noi vrem să-i oferim azi suflete curate, muncă cinstită și iubire frățească (Pastorala de Crăciun, 1951).

Biserica noastră Ortodoxă ne învață că și Statul este voit de Dumnezeu, pentru bunul mers al vieții oamenilor. Rostul Statului este ca prin întocmiri, așezăminte și legi întemeiate pe dreptate să înlesnească și să ocrotească viața cinstită, drepturile și libertățile firești ale tuturor cetățenilor săi, să le pună la-ndemână mijloace potrivite pentru dezvoltarea însușirilor cu  care i-a înzestrat Dumnezeu. Așadar, datoria Statului este ca să se îngrijească de apărarea binelui obștesc și să dea putința fiecărui cetățean de a se folosi în pace de roadele strădaniei omenești. Pentru aceasta și noi avem datoria sfântă de a înconjura cu nețărmurită dragoste Patria, Statul și Poporul din care facem parte și de a ne supune ocârmuitorilor și legilor Statului (Pastorala de Crăciun, 1953).

Munca asigură omului masa și casa, belșugul și bunăstarea, sănătatea și bucuria; ea este temelia vieții sociale și a virtuților personale. Munca noastră trebuie să fie ca a albinei, a cărei trudă rodește mierea cea dulce și hrănitoare și care este de folos nu numai albinei, ci și omului, nu ca a păianjenului, care, deși trudește neîncetat, din pânza lui nu s-a folosit vreodată nimeni, care pricinuiește moartea celor ce cad într-însa și scârbă necurățeniei caselor în colțurile cărora s-a aciuat.

Creștinătatea muncitoare iubește și admiră pe omul-albină, harnic și altruist, creator și chivernisitor, dar condamnă fără cruțare și respinge cu indignare și revoltă pe omul-păianjen, egoist și agresiv, care folosește toată munca lui spre a-și țese pânzele sale odioase, periculoase și perverse prin diferite colțuri ale lumii, tulburând liniștea celor ce prin muncă cinstită își câștiga dreptul la viață și la respect și urmând cu lăcomie și cruzime să-și însușească bunuri pentru care n-a muncit și la care n-are nici un drept, dând astfel naștere la distrugere, suferințe, pagube, doliu și moarte (Pastorala de Crăciun, 1956).

Să-L păstrăm pe Hristos în munca pe care o desfășurăm, pentru că munca îl saltă pe om pe scara valorilor omenești, îi înnobilează inima, îl pregătește pentru viață și pentru mântuire. Trândăvia și lenea sunt piedici în calea progresului și a mântuirii (Pastorala de Crăciun, 1957).

Să priceapă oamenii această lecție. Cei ce nu iau parte la truda omenirii nu merită să fie vizitați de îngeri. Să înțeleagă toți cât de mult este prețuită de către cetățenii cerului munca de folos obștesc (Pastorala de Crăciun, 1971).