Postul cel sufletesc

Acest post, care se mai numeşte postul de fapte, de purtări, nu ţine un anumit timp, ci el începe la naştere şi se termină la moartea noastră. El are două feţe. Pe una, se arată de ce să ne ferim şi, pe cealaltă, ce lucruri trebuie să ne sârguim a face. Spre deosebire de postul cel trupesc - care nu e obligatoriu decât pentru oameni valizi - postul sufletesc e obligatoriu, deopotrivă, pentru cei sănătoşi, ca şi pentru cei bolnavi, pentru copii, ca şi pentru bătrâni, pentru săraci, ca şi pentru bogaţi.

În ce constă acest post? Iată, în scurte cuvinte:

1. În lupta de a stăpâni trupul de la pofte şi plăceri potrivnice legii lui Dumnezeu. În acest loc trebuie să ne gândim la toate păcatele a căror victime suntem noi: beţia, luxul, minciuna, lăcomia de avere, invidia, clevetirea, jocul de cărţi, desfrânarea, sudălmile etc. şi toate păcatele care clocotesc în sufletul omului ca într-un cazan.

2. În învârtoşarea tot mai mare a rugăciunii, pe care trebuie să o simţim cum ne deschide calea şi ne aşează chiar în faţa lui Dumnezeu. Nu e vorba, a sta toată viaţa în biserică sau în genunchi în faţa Sfintelor Icoane, ci e vorba ca toată viaţa noastră lui Hristos să o dăm, e vorba ca tot ce facem noi să fie ca o rugăciune curată şi smerită, care să se îndrepte ca tămâia înaintea lui Dumnezeu.

3. În împlinirea, zi de zi, a învăţăturilor Sfintei Evanghelii, având ca punct de plecare milostenia şi ca semn deosebitor smerenia, în fiecare zi pe care o trăim se cuvine să ne arătăm ca fii ai lui Dumnezeu, ascultători şi împlinitori ai legii Sale.

Fără acest post sufletesc, şi postul de bucate îşi pierde toată valoarea lui. Căci de câte ori nu vedem noi oameni care se opresc de la bucate, dar nu şi de la păcate.

Sfântul Ioan Gură de Aur, învăţându-ne despre aceasta, ne spune: Nu-i nici o vinovăţie să mănânci, Domnul lăudat să fie! Ceea ce strică este pofteala, îmbuibarea peste ceea ce trebuie, umflarea stomacului până să pleznească. Tot aşa, cu vinul. A-l folosi cu măsură nu-i nici o greşeală. Greşeala e de a te deda beţiei şi de a lăsa slobodă necumpătarea să-ţi tulbure folosinţa minţii. Dacă slăbiciunea voastră trupească nu vă îngăduie să treceţi ziua fără să mâncaţi, nimeni nu v-ar putea ţine de rău. Stăpânul nostru e blând şi nu ne cere nimic peste puterile noastre. Dacă ne cere să ne înfrânăm de la mâncare şi să postim, aceasta nu-i fără un temei şi nu aşa, numai pentru ca să stăm fără să mâncăm, ci pentru ca, dezlipindu-vă de lucrurile acestei lumi, să ne încredinţăm celor ale sufletului, în toată vremea care ne stă la îndemână.

Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte. Prin care, ziceţi? Iată: de vedeţi un sărac, aveţi milă de el, un duşman, împăcaţi-vă cu el, un prieten înconjurat de nume bun, nu-l invidiaţi, o femeie frumoasă, întoarceţi capul. Nu numai gura şi stomacul vostru să postească, ci şi ochiul, şi urechea, şi picioarele, şi mâinile, şi toate mădularele trupului vostru. Mâinile voastre să postească, rămânând curate de hrăpire şi lăcomie. Picioarele, nealergând la privelişti urâte şi în calea păcătoşilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumuseţile străine. Hrana ochilor este ceea ce văd ei: dacă este o privelişte neîngăduită şi potrivnică Legii, postul suferă din pricina aceasta şi mântuirea sufletului este vătămată întru totul, pe când, dacă e o privelişte bună, postul se împodobeşte cu ea. Nu mâncaţi carne? Atunci opriţi şi ochii de a privi neruşinarea. Asemenea, urechea voastră se cade să postească. A posti, pentru ureche, înseamnă a o astupa pentru vorbirile de rău şi zavistii. Gura, pe de altă parte, trebuie să postească de sudălmi şi alte vorbiri ruşinoase.

E un obicei răspândit în vremea Postului Mare, de a se întreba unii pe alţii câte săptămâni au postit. Şi auzim pe unii: o săptămână; pe alţii: două; pe unii: tot postul. Dar unde-i prisosirea, dacă săvârşim postul cu mâinile goale de fapte bune? Când cineva îţi va zice: Eu am ţinut tot postul, tu răspunde-i: Eu aveam un duşman şi m-am împăcat cu el, sau obişnuiam să bârfesc şi m-am oprit, sau suduiam şi m-am lăsat.

Căci ce folos poate avea omul că n-a mâncat carne, dar a mâncat cinstea, dreptatea şi chiar viaţa cuiva? N-auzim noi despre stăpâni care se plâng de slugile lor, zicând: E aşa de rău, că mi-a mâncat sufletul!; sau de slugi care, nedreptăţite de stăpânii lor, zic: Mi-a mâncat munca mea!; sau de unii soţi care, neînţelegându-se între dânşii, spun unii despre alţii: Mi-a mâncat viaţa!; sau de cei care îşi caută dreptatea şi nu o găsesc: Mi-a mâncat dreptatea, sau cinstea, sau averea! Ba da, auzim la fiecare pas. Iată, n-a mâncat carne, dar a mâncat munca, cinstea, dreptatea, sufletul și viaţa omului. O, ce mare greşeală şi răspundere! Cu neasemuit mai mare decât dacă ar fi mâncat carne chiar în zilele oprite.

Proorocul Isaia, cel numit Evanghelistul Vechiului Testament, la cap. 58, scrie aşa: Nu ştiţi voi postul care îmi place, zice Domnul? Rupeţi lanţurile fărădelegii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu întoarce spatele semenului tău. Atunci... dreptatea ta va merge înaintea ta şi în urma ta slava lui Dumnezeu; iar una din rugăciunile Bisericii, ce se aude mai des în post şi pe care Biserica ne îndeamnă, pe toţi, să o folosim, glăsuieşte: Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii de rău, nu mi-l da mie! Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale! Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi mie ca să-mi văd păcatele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin!

Să postim, dar, post primit, plăcut Domnului! Postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăţi, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună şi de jurământul mincinos. Lipsirea de acestea este postul cel adevărat şi bine primit (Stihoavnă, Luni).

Să nu săvârşim postul numai cu părăsirea mâncărurilor, ci cu înstrăinare de toată patima cea pământească; ca robind trupul, care tiranizează, stă împotriva noastră, vrednici să ne facem împărtăşirii Mielului, Fiului lui Dumnezeu, Celui ce S-a înjunghiat de bunăvoie pentru lume (Stihoavnă, Marţi).

Şi, postindu-ne trupeşte, să ne postim şi duhovniceşte; să dezlegăm toată legătura nedreptăţii; să rupem încurcăturile tocmelilor celor silnice; tot înscrisul nedrept să-l spargem; să dăm flămânzilor pâine şi pe săracii cei fără de case să-i aducem la casele noastre, ca să luăm de la Hristos Dumnezeu mare milă (Stihiră, Miercuri).

Deci, prea cinstitul post să-l săvârşim luminat, strălucind noi cu razele sfintelor porunci ale lui Hristos, Dumnezeului nostru, care sunt: strălucirea dragostei, fulgerul rugăciunii, sfinţenia curăţiei și tăria bunei îndrăzneli.

Episcop Iosif Gafton