Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „În Arhiepiscopia Râmnicului au fost așezate mai multe copii ale unor icoane făcătoare de minuni pentru a o cinsti pe Maica Domnului și a mărturisi minunile săvârșite înaintea acestor icoane”
Duminică, 8 iulie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Sfântul Ioan Iacob – Țara Loviștei, din comuna Racovița, unde a fost sărbătorită Icoana Maicii Domnului Kazanskaia.
Înaltpreasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la slujbă fiind prezenți alături de obștea monahală, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al județului Vâlcea, dar și mulțime de credincioși și pelerini care își așază nădejdea în mijlocirea și ajutorul Maicii Domnului.
În cuvântul de învățătură împărtășit celor prezenți, Părintele Arhiepiscop a precizat că „Maica Domnului s-a bucurat de o cinstire permanent în Biserică. Scripturile Vechiului Testament au arătat-o a fi porumbița care aduce pace pe pământ, rugul care nu se mistuie, scară care duce către cer, ușa prin care a coborât Dumnezeu pe pământ, iar cântările închinate ei o numesc Împărăteasa cerului și a pământului pentru că a fost cinstită deopotrivă de către Mântuitorul Hristos și de oamenii din popor.
A fost cinstită de Dumnezeu prin faptul că ales-o a fi cea prin care avea să Se întrupeze Cuvântul Său. A fost cinstită de Dumnezeu când a trimis pe arhanghelul Gavriil să-i vestească acest lucru, dar mai ales a cinstit-o Dumnezeu în chip desăvârșit atunci când în pântecele său, ca într-o porfiră de mult preț, s-a țesut Trupul Mântuitorului.
Maica Domnului este și „rugătoare nebiruită”, pentru că Mântuitorul Hristos împlinește rugăciunile noastre în urma mijlocirii maicii Sale, cum s-a întâmplat la nunta din Cana Galileii, și prin îndemnul adresat celor de acolo, ne îndrumăn și pe noi, până la sfârșitul veacului, „să faceți orice vă va spune” (Ioan II,5).
Cinstirea de care s-a bucurat Sfânta Fecioară Maria din partea Domnului nostru Iisus Hristos, a ucenicilor, a oamenilor din popor, a fost una permanentă, iar istoria mântuirii neamului omenesc păstrează și episodul în care Mântuitorul, fiind răstignit pe Cruce, o lasă pe Maica Domnului în grija ucenicului Său celui mai iubit, Ioan evanghelistul.
S-a arătat a fi în permanență mult-ajutătoare, ocrotitoare și vindecătoare a multor suferințe, iar multe dintre minuni s-au săvârșit înaintea icoanei sale.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, în urmă cu un an, la mănăstirea aceasta a fost așezată Icoana Maicii Domnului din Kazan, o copie a icoanei făcătoare de minuni cinstită drept izbăvitoarea de foc, iar Conducerea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al județului Vâlcea a solicitat Arhiepiscopiei Râmnicului ca sărbătoarea acestei icoane să devină ocrotitoarea unității.
În Arhiepiscopia Râmnicului, în ultimii doi ani, au fost așezate mai multe copii ale unor icoane făcătoare de minuni pentru a o cinsti pe Maica Domnului și a mărturisi minunile săvârșite înaintea acestor icoane, dar și pentru ne așeza duhovnicește sub ocrotirea și permanenta sa mijlocire înaintea Tronului Preasfintei Treimi. Alături de Icoana Maicii Domnului Kazanskaia de la mănăstirea aceasta, au fost așezate spre cinstire Icoana Maicii Domnului Prodromița în Catedrala Arhiepiscopală, Icoana Maicii Domnului Axion Estin la Mănăstirea Stânișoara, Icoana Maicii Domnului Trihirussa la Mănăstirea Turnu, Icoana Maicii Domnului Ierusalimitissa la Mănăstirea Sfânta Cruce (Budești), Icoana Maicii Domnului Pantanassa la Mănăstirea Bistrița, fiind cinstite alături de icoanele Maicii Domnului cu vechi tradiții în spiritualitatea Olteniei de sub munte: Icoana Maicii Domnului Îndrumătoarea așezată în catapeteasma Mănăstirii Cozia, Icoana Maicii Domnului Multajutătoarea așezată în catapeteasma Mănăstirii Dintr-un Lemn, Icoana Maicii Domnului Smolenskaia de la Mănăstirea Surpatele și Icoana Maicii Domnului Hodighitria (Îndrumătoarea) de la Mănăstirea Ostrov.
Îl rugăm pe Dumnezeu, pentru rugăciunile și mijlocirea Maicii Domnului, să aibă în pază viața tuturor celor care în vreme de primejdii ajută familiile greu încercate, dar și pe toți cei care, cu credință, cer ajutorul Maicii Domnului înaintea icoanei sale”, a încheiat Înaltpreasfinția Sa.
Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cu Pruncul, numită Kazanskaia sau din Kazan, este unică prin faptul că în ea este zugrăvită o singură mână - dreapta Pruncului Hristos, care binecuvintează. Mâinile Maicii Domnului și mâna stângă a Mântuitorului nu sunt vizibile, ci se află sub veșminte. Icoana Maicii Domnului de la Kazan este cea mai cinstită icoană făcătoare de minuni de pe întreg cuprinsul Rusiei.
Numele icoanei Maicii Domnului Kazanskaia provine de la localitatea Kazan din Rusia, unde ea a fost găsită. În 1579, orașul Kazan, vechea capitală a hanatului tătarilor a suferit un mare incendiu. În același an, Maica Domnului se arătase unei copile de nouă ani, pe nume Matrona, poruncindu-i să-i scoată la lumină chipul frumos zugrăvit de sub ruinele uneia dintre casele arse. Visul s-a repetat până când copila a înțeles că icoana trebuie scoasă din acea casă arsă. Luată din acel loc, Maica Domnului din Kazan este purtată în procesiune în Biserica Sfântul Nicolae, iar apoi în Catedrala Buna Vestire, loc în care mulți credincioși alergând, au primit tămăduire sufletească și trupească. Aceste minunate fapte l-au determinat pe Ivan cel Groaznic să zidească pe locul găsirii icoanei o mănăstire de maici, unde a așezat icoana. La rândul său, țarul Feodor Ivanovici a înălțat și el o mare biserica din piatră, cu hramul Uspeniei (Adormirii Maicii Domnului), iar de la 8 iulie 1594 icoana Maicii Domnului Kazanskaia a fost pusă spre cinstire în această catedrală.