Eşti aici
Administrativ
-
Ședință festivă și manifestări culturale cu prilejul aniversării a 635 de ani de la atestarea documentară a municipiului Râmnicu-Vâlcea
Sărbătorirea a 635 de ani de la atestarea documentară a municipiului Râmnicu-Vâlcea a prilejuit organizarea unor ample evenimente culturale la care au participat locuitori ai urbei de sub poalele Capelei, alături de autoritățile locale.
20 Mai 2023 -
Cercul pastoral „Valea Lotrului”
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, joi, 4 mai 2023, la Parohia „Sfântul Nicolae”, din satul Săliște, Comuna Malaia, Protopopiatul Călimăneşti, a avut loc întâlnirea preoților din cadrul Cercului pastoral „Valea Lotrului”.
5 Mai 2023 -
Filantropie și Cultură în Arhiepiscopia Râmnicului. Ședința anuală a Adunării Eparhiale. 1.653.046 lei au fost cheltuiți în scop filantropic și educațional
Sala Gherasim Arhiepiscopul a Așezământului „Sfântul Antim Ivireanul” a găzduit joi, 12 ianuarie 2023, şedinţa anuală a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Râmnicului, prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.
Lucrările au fost precedate de săvârșirea slujbei de Te Deum în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” de către Chiriarhul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.12 Ianuarie 2023 -
Cerc pastoral la Parohia Bratovești
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, luni, 7 noiembrie, a avut loc în prezența părintelui protoiereu Nicolae Moga întrunirea preoților din cadrul Cercului pastoral-misionar Loviștea al Protoieriei Călimănești.
7 Noiembrie 2022 -
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie la sfințirea Bisericii „Sfântul Prooroc Ilie” din Drăgășani: „Dumnezeu pe toate le oferă întru iubirea Sa”
„Dumnezeu pe toate le oferă întru iubirea Sa, întrucât este Stăpân desăvârşit peste viaţă şi peste moarte, și numai El poate să poruncească „duhului să se întoarcă” în trup şi omul cu adevărat să învieze”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică 6 noiembrie, la Biserica „Sfântul Prooroc Ilie” din municipiul Drăgășani unde a săvârșit slujba de sfințire a sfântului locaș, la încheierea lucrărilor de consolidare și restaurare.
7 Noiembrie 2022 -
De Ziua Armatei Române, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a săvârșit slujba de pomenire a eroilor neamului
De Ziua Armatei Române, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit la Cimitirul Cetățuia din municipiul Râmnicu-Vâlcea slujba de pomenire a eroilor neamului.
25 Octombrie 2022 -
ANUNȚ PRIVIND ATRIBUIREA FOLOSINȚEI GRATUITE PENTRU CHIOȘCURILE BISERICII „SFÂNTUL GHEORGHE”
Parohia Sfântul Gheorghe scoate la licitație folosința a două chioșcuri cu suprafața de 31 mp, amplasate pe terenul parohiei (vatra bisericii), care au ca destinație activități comerciale, în principal vânzare de produse de panificație.
25 August 2022 -
Cerc pastoral la Parohia Olănești Sat II
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în ziua de 11 octombrie s-au desfășurat lucrările Cercului pastoral Băile Olănești. Întrunirea a fost prezidată de către părintele protoiereu Nicolae Laurențiu Ceaușu și s-a desfășurat la Parohia Olănești Sat II.
12 Octombrie 2022 -
Sfintirea noului corp al Bibliotecii Eparhiale
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, împreună cu Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, au binecuvântat, miercuri, 28 septembrie, noul corp al Bibliotecii Eparhiale care găzduiește aproximativ 5000 de volume.
28 Septembrie 2022 -
Sfânta Liturghie Arhierească și conferință cu preoții din Protoieria Horezu
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit marți, 13 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și a prezidat lucrările conferinței pastoral-misionare a preoților din Protoieria Horezu.
13 Septembrie 2022