Eşti aici

Vernisarea expoziției de icoane organizată în cadrul parteneriatului româno-elen pentru educarea copilului

13 Iunie 2017 / Învățământ

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Sala Iosif Episcopul a Casei Sfântul Calinic a găzduit astăzi, 13 iunie, Expoziția de icoane organizată în cadrul parteneriatului româno-elen pentru educarea copilului.

Parteneriatul educațional este susținut prin implicarea Asociației Interculturale elenă Dacia, Asociaţia Educatoarea în slujba copilului, Arhiepiscopiei Râmnicului, Arhiepiscopiei Sibiului, Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, Primăriei Municipiului Râmnicu-Vâlcea, Seminarul Teologic Sfântul Nicolae. „În cadrul convenției de parteneriat ne propunem organizarea unor acţiuni caritabile şi de întrajutorare a semenilor, dar și de sprijinire a copiilor care pot realiza performanțe notabile însă, din cauza sărăciei sau a altor cauze de natură socială ajung chiar în situația de abandon școlar”, a precizat doamna Ruxandra Boncan.

Expoziția a fost realizată de către elevii școlilor partenere dar și de diferiți voluntari ai instituțiilor care sprijină propiectul.

În cadrul vernisajului, Părintele Consilier al Sectorului Patrimoniu din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului a subliniat valoare patrimonială a iconografiei din mănăstirile și bisericile din spațiul vâlcean, îndemnându-i pe cei mici ca între preocupările artistice pe care le au să deprindă și arta pictării icoanelor.

După vernisarea icoanelor, Părintele Consilier Cristian Bănuță a susținut o activitate cu caracter catehetic în care a arătat rolul educativ al icoanei dar și modalitățile prin care cei mici îi pot cinsti pe sfinții ocrotitori. Activitatea părintelui a fost continuată în incinta Centrului Eparhial unde, prin intermediului jocului, copiilor le-au fost prezenta o serie de valori precum prietenia, întrajurarea, respectul față de părinți și educatori, dar și nevoia de a proteja mediul înconjurător.

Alte articole despre: