Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Pentru puțina noastră iertare, primim nemăsurata iertare a lui Dumnezeu. Ne cere puțin, ca să ne dea viața veșnică”

Înaltpreasfinția Sa a subliniat că „din pericopa evanghelică înțelegem de fapt că datoriile față de aproapele nostru trebuie să le împlinim în „duh de iubire”. Datorii față de Dumnezeu și față de întreaga lume are fiecare om în parte, oricât de drept sau sfânt ar ajunge în viața aceasta și, în același timp, se întâmplă ca și cei cu datorii mari să aibă datornicii lor. „În faptul că omul poate ierta și el, sau că simți și iertarea de la el ca pe o despovărare, ca pe o vindecare, se arată că Dumnezeu lucrează prin omul care iartă, că el a devenit în adevăr asemenea lui Dumnezeu, sau că e chipul lui Dumnezeu, având pe Dumnezeu în sine”, observa părintele Dumitru Stăniloae.

De fapt, spune Sfântul Grigorie de Nyssa, „Dumnezeu voiește să devii proprietarul bunătății Lui. E o bucurie pentru El să devii astfel. Să ierți cu bunătatea cu care iartă El”. Celui care nu iartă, dar cere iertare, care nu are milă de aproapele său, dar așteaptă mila lui Dumnezeu, cum arată Sfântul Grigorie, Dumnezeu îi spune: „De ce-mi ceri mie iubirea de oameni pe care tu nu o împărtăşeşti altora? Ceri iertarea datoriilor; cum deci îl strângi de gât pe cel ce-ţi este dator ţie? Mă rogi să-ţi şterg înscrisul împotriva ta, tu care păstrezi cu grijă hârtiile iscălite de cei datori ţie. Ceri iertarea datoriilor, tu, care înmulţeşti prin dobânzi ceea ce ai împrumutat altora. Datornicul tău este în temniţă şi tu, în casa de rugăciune. Acela e chinuit pentru datorii şi tu ceri să ţi se ierte datoriile. Rugăciunea ta e neauzită, căci glasul celui chinuit o copleşeşte. De dezlegi datoria trupească, ţi se dezleagă legăturile sufleteşti. De ierţi, eşti iertat. Tu-ţi rosteşti judecata, tu-ţi dai sentinţa, aducând prin judecata ta, faţă de cel dator ţie, judecata de sus asupra ta”.

Pentru aceasta ne-a îndemnat Apostolul Pavel: „Fiţi buni între voi şi milostivi, iertând unul altuia, precum şi Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos” (Efeseni IV, 32); „După cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa să iertaţi şi voi!” (Coloseni III, 13).

Ca iertarea pe care noi o acordăm celor ce ne greșesc nouă să fie reală, ea are nevoie să fie întemeiată pe libertate și pe iubire. Altfel, iertarea pe care noi o acordăm altora nu va fi asemenea celei pe care Dumezeu ne-o acordă nouă, cum observă părintele Dumitru Stăniloae: „Dacă am ierta numai pentru că suntem obligați să iertăm și n-am ierta din smerenie și iubire, iertarea noastră n-ar fi deplină. De aceea, în iertare ne ridicăm în planul iubirii. Totuși acesta nu e opus planului dreptății, ci, dacă se poate spune așa, e planul unei dreptăți superioare, al stării noastre cu adevărat drepte, nestrâmbate de păcat”.

Am primit îndemnul la iertarea greșiților noștri, pentru a face și noi ceea ce face Dumnezeu, Care îi iartă neîncetat pe aceia care vin la El cu inimă smerită, „căci iertarea greşelilor este o faptă proprie lui Dumnezeu şi cu totul deosebită. Dacă imită cineva în viaţa lui trăsăturile firii dumnezeieşti, el ajunge în oarecare fel ca Acela a Cărui imitare o arată în chip vădit”, învață Sfântul Grigorie de Nyssa.

Dacă nu îi iertăm pe cei care ne greșesc nouă, nu ne putem nici ruga lui Dumnezeu, căci El ne oprește, zicând: „Dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău” (Matei V, 23-24). Când vrem să ne rugăm lui Dumnezeu, trebuie să-I arătăm că ne dorim cu adevărat să ne asemănăm Lui. Sfântul Grigorie de Nyssa învață că mai înainte de a-i cere lui Dumnezeu iertare pentru păcatele noastre, trebuie să dobândim îndrăznirea prin fapte ca ale Sale: „cel ce se apropie de Binefăcătorul, să fie binefăcător; de Cel bun, bun; de Cel drept, drept; de Cel iertător, iertător; de Cel iubitor de oameni, de oameni iubitor. Şi toate celelalte, la fel: cel ce se apropie de Cel blând, de Cel îngăduitor, de Cel dăruitor de bunătăţi şi de Cel împărţitor de milă şi de tot ce se mai vede în jurul lui Dumnezeu, să se facă asemenea, prin libera voinţă, cu fiecare din acestea şi aşa să-şi însuşească îndrăzneala rugăciunii”.

Legătura dintre iubire, iertare și vindecarea sufletului o exprimă pe larg Apostolul Ioan, zicând: „Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Şi această poruncă avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său” (I Ioan IV, 20-21); „Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi; cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte” (I Ioan III, 14).

Pentru puțina noastră iertare, primim nemăsurata iertare a lui Dumnezeu, iar pentru puțina noastră iubire, primim viața veșnică în Împărăția Sa. Aceasta este dreptatea lui Dumnezeu, atât de diferită față de ceea ce oamenii numesc dreptate în lumea aceasta. Ne cere puțin, ca să ne dea totul, ne cere să facem un lucru omenesc, ca să ne dea unul dumnezeiesc, ne cere să trăim puțin timp în bunătate, ca să ne dea odihna veșnică”, a reliefat Înaltpreasfinția Sa.