Simpozionul Național „Cultura muzicală de tradiție bizantină din zona Râmnicului”

Evenimentul cultural-academic ce se înscrie în seria manifestărilor dedicate „Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești” în Patriarhia Română s-a desfășurat la sala „Gherasim Arhiepiscopul” din cadrul  Așezământului „Sfântul Antim Ivireanul”.

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a accentuat în cuvântul de binecuvântare transmis participanților, că „Muzica psaltică este expresie a rugăciunii Bisericii și mărturia profunzimilor duhovnicești a slujitorilor din Oltenia de sub Munte„.

„În acest an consacrat imnografilor și cântăreților bisericești, Simpozionul Național „Cultura muzicală de tradiție bizantină din zona Râmnicului” deschide manifestările spiritual-culturale prilejuite de organizarea Concursului Național de Muzică psaltică pentru Seminariile și Liceele Teologice Ortodoxe din Râmânia, eveniment cultural-academic ajuns la cea de-a IV-a ediție și care adună în cetatea Râmnicului grupuri de tineri mărturisitori ai lui Dumnezeu-Cuvântul întrupat pentru mântuirea noastră și împărtășit spiritual în viața Bisericii - a transmis Chiriarhul Râmnicului.

Biserica este „icoana lui Dumnezeu”, „ca una care are aceeași lucrare cu El[1], și în care persoana umană se sfințește în relația conștientă și liber asumată cu Persoana divino-umană a lui Hristos. Împărtăşirea din Tainele Bisericii, rugăciunea şi, mai mult, contemplarea mistică a Luminii necreate, conduc omul către cunoașterea și unirea cu Dumnezeu.

Expresie a rugăciunii Bisericii, muzica psaltică trezeşte în om dorința comuniunii și zugrăvește frumuseţea şi gingăşia trăirilor în Duhul Sfânt, aşa precum David a tâlcuit în sunet de psaltire gândul său (Psalmul XLVIII, 4). Sfân­tul Grigorie de Nyssa regă­sește în capacitatea omului de a-L slăvi pe Dumnezeu prin rugăciunea însoțită de cântare, armonia creației: „Acest lucru îl dovedeşte şi alcătuirea organelor trupului nostru, meşteşugită de la natură spre o acti­vitate muzicală”[2].

 Macarie Ieromonahul spune în Irmologhion că muzica și textul imnurilor bisericești au fost insuflate de Duhul Sfânt, iar Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbeşte chiar despre o „împreună cântare a dumnezeieştii doxologii, care se va înfăptui în veacul viitor între puterile cereşti şi pământeşti”[3] şi care se realizează deja, sacramental, în slujba bisericească[4]. Credința că muzica sacră este inspirată din cântarea îngerească a însoțit slujirea cultică încă din Vechiul Testament, prin cuvintele „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot!" (Isaia VI, 3). De altfel, modelul ceresc al slujirii a fost esențial în orânduirea Cortului Sfânt, iar cântarea psalmilor a devenit tradiție, fapt pentru care o întâlnim și în Noul Testament. Sfântul Evanghelist Matei amintește că la Cina cea de Taină au fost cân­tați psalmi: „și după ce au cântat laude, au ieşit la Muntele Măs­linilor” (Matei XXVI, 30), iar Sfântul Apostol Pavel îndeamnă creștinii din primele comunități astfel: „vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului, în inimile voastre” (Efeseni V, 19), „cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I, în psalmi, în lau­de şi în cântări duhovniceşti” (Coloseni III, 16).

 „În cult, cântarea - după textul ei - este o rugăciune, mai ales o rugăciune de laudă şi de mărire”[5], dar și o mărturie a sensibilității și a pedagogiei muzicale, care ofe­ră, prin intermediul artei, o suită de învăță­turi, deopotrivă dogmatice și morale. În acest sens, Sfântul Vasile cel Mare accentua că „Du­hul Sfânt a unit dogmele cu plăcerea cântatului, ca, odată cu dulceaţa melodiei, să primim în chip tainic şi folosul cuvintelor de învăţătură. Pentru aceasta ni s-au alcătuit aceste melodii armonioase ale psalmilor, pentru ca celor care sunt copii cu vârsta sau celor care sunt cu totul tineri cu purtarea să li se pară că ei cântă, dar de fapt ei îşi instruiesc sufletul”[6].

O experienţă vie, profundă, așezată de veacuri în cultul Bisericii, însoțind textele liturgice, cântarea psaltică a devenit o tradiţie culturală semnificativă, recunoscută astăzi la nivel UNESCO, care păstrează tezaurul cântării bizantine din diferitele sale etape, începând cu primele secole din viața Bisericii și până la apogeul acesteia din veacul al XV-lea, fără a limita exprimarea geniului muzical specific fiecărui neam, întru totul necesar și binevenit, mai ales în contextul traducerii cărților liturgice.

Pe plan cultural, am asistat la formarea unei adevărate școli muzicale românești, ale cărei creații rămân peste veacuri expresia legăturilor stabilite între diferite centre duhovnicești, dar și a profunzimilor duhovnicești și a culturii autorilor săi, ale căror manuscrise psaltice erau realizate printr-un scris de mână frumos, caligrafic, împodobit cu motive florale colorate.

Sprijinind activitatea de traducere și tipărire a cărților de cult, Arhiepiscopia Râmnicului rămâne în istoria Bisericii și a culturii române drept centrul eclesial de care sunt legate școlile de copiști de la Cozia, Bistrița, Hurezi, Dintr-un Lemn sau Râmnic, care au prilejuit, prin circulația manuscriselor și, ulterior, a cărților tipărite, răspândirea artei bisericești în spațiul românesc și nu numai.

Șirul psalților râmniceni începe cu monahul Filotei de la Mănăstirea Cozia, autorul „pripealelor”, care poate fi socotit și primul imnograf român. Textele sale s-au păstrat în manuscrise, iar melodiile s-au transmis pe cale orală până în secolul al XIX-lea, când au fost notate de Macarie Ieromonahul, Ghelasie Basarabeanul, Nectarie Frimu, Anton Pann ori Dimitrie Suceveanu.

Preocuparea pentru cântarea psaltică s-a permanentizat, iar o importantă mărturie asupra spiritualității și culturii din Oltenia de sub Munte este oferită prin activitatea călugărului Daniil de la Cozia, cel care, spre sfârşitul secolului al XV-lea, conducea ambele grupuri de cântăreţi de la cele două străni. Tot din Lavra Coziei se distinge Arsenie Ieromonahul, dascăl de psaltichie, cântăreţ şi creator de cântări, menţionat de Macarie Ieromonahul printre cei care au luptat pentru „românirea cântărilor”, traducând din greceşte sau creând direct în limba română. De la Arsenie Ieromonahul însă nu s-a păstrat decât o singură cântare: Slava de la litie la sărbătoarea Sfântului Ilie (20 iulie), notată în Psaltichia rumânească a lui Filothei sin Agăi Jipei (1713).

În secolul al XVII-lea, Vlad Grămăticul, care și-a desfășurat activitatea în jurul Râmnicului, dar şi ca vameş la trecătoarea Câineni pe Olt, la Genune mai sus de Cozia, a alcătuit la 1682, împreună cu Ştefan Psaltul din Hios, un Irmologhion în limba greacă şi notaţie bizantină, ce se păstrează în Biblioteca Naţională din Viena.

Un Polichroniu închinat Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu îl amintește ca autor pe Atanasie Ieromonahul de la Mănăstirea Hurezi, unde s-a format o nouă școală de copiști și autori de cântări psaltice. În cadrul acesteia, Clement Grădişteanu a copiat o Antologie de cântări greceşti, adăugând şi creaţii personale, cum ar fi Heruvicele pe glasul II şi III şi Imn de laudă în cinstea lui Ioan Nicolae Alexandru Voievod (1715-1716; 1719-1730), precum şi alte cântări de Iovaşcu Vlahul şi Ioan Logofătul (Vlahul).

În anul 1780, la Râmnicu-Vâlcea s-a stabilit Naum Râmniceanu, însoţindu-l pe episcopul Filaret, care l-a și călugărit la Mănăstirea Hurezi, unde a fost hirotonit ierodiacon. În anul 1788, acesta a alcătuit o Antologie psaltică, cuprinzând teoria muzicii psaltice, precum şi cântări în limbile greacă şi română, printre altele şi Troparul lui Hrisaf către ucenici şi alte cinci cântări din Psaltichia românească a lui Filothei.

La strana Episcopiei Râmnicului a activat și Constantin Ftoripsalt, autorul unui Antologhion ce reproduce în mare parte Psaltichia românească a lui Filothei.

Șirul acestora continuă, în secolul al XIX-lea cu Gheorghe – Gherontie Zograf, pictor, cântăreţ bisericesc, copist, compozitor, care a activat la mănăstirile Cozia, Bistriţa, Hurezi şi Dintr-un Lemn, unde a trecut la cele veșnice ca schimnic, cu numele Gherontie, fiind înmormântat în dreptul stranei drepte, pe care a slujit-o mai bine de 30 de ani. A copiat cântări bisericeşti ce se păstrează în Biblioteca Academiei Române, dar a şi compus Plâng şi mă tânguiesc,Cuvine-se cu adevărat și altele. Tot din această perioadă îi amintim pe Anton Pann, dascălul școlii Episcopiei și autorul mai multor cântări psaltice, dar și pe Sfântul Iosif Naniescu, fost stareț al Mănăstirii Șerbănești-Morunglavu.

Tradiția școlii de muzică a Râmnicului a fost continuată în cadrul Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae”, prin profesorii și absolveniți care s-au remarcat ca străluciți interpreți, compozitori și muzicologi.

Imnografii, psalții și în general cei care au împlinit printr-o lucrare aleasă darul cântării cu care au fost înzestrați, aduc o frumoasă mărturie despre experiența harului divin în viața Bisericii, despre trăirea omului în Hristos, Cel ce „ieri și azi și în veci este Același” (Evrei XIII, 8).

De aceea, cântarea liturgică nu trebuie privită doar prin prisma artei, ci mai ales ca o modalitate de zidire lăuntrică. „Cântaţi Domnului cântare nouă, că lucruri minunate a făcut Domnul!” (Psalmul XCVII, 1), spune psalmistul și, pentru aceasta, vă îndemnăm ca, privind la darurile duhovnicești care sunt împărtășite omului spre creșterea lui duhovnicească să oferiți o frumoasă mărturie despre identitatea profundă a teologiei care nu se epuizează doar la nivelul artei, ci se împlinește în comuniunea cu Dumnezeu – Izvorul vieții veșnice”.

În continuarea evenimentului cultural-academic au susținut prelegeri:

• Prof. Univ. Dr. Habil. Nicolae Gheorghiță – prorector al Universității Naționale de Muzică din București;
• PC Pr. Conf. Univ. Dr. Adrian Mazilița – Universitatea din Craiova;
• CS III Dr. Cătălin Cernătescu - Universitatea Națională de Muzică din București;
• Conf. Univ. Dr. Eugen-Dan Drăgoi – Universitatea „Dunărea de Jos”;
• PC Arhid. Vlad Mironescu -  slujitor la Catedrala Episcopală din Huși; 
• PC Pr. Prof. Dr. Siluan Dumitru Scurtu - Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea - coordonator și moderator proiect;
• PC Pr. Prof. Dr. Ioan Gavrilă - Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea.