Eşti aici

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Cuvântul lui Dumnezeu ne împărtășește cuvintele roditoare prin care ne putem apropia de Dumnezeu”

15 Octombrie 2023 / Viața Eparhiei

„Cuvântul lui Dumnezeu ne împărtășește cuvintele roditoare prin care ne putem apropia de Dumnezeu. De aceea, Cel ce locuiește în inima noastră trebuie să fie și în cuvintele noastră. Cuvintele rugăciunii exprimă mai bine decât oricare altele sentimentele cele mai înalte pe care le poate avea o persoană înaintea lui Dumnezeu. Cel care se împărtășește cu Trupul și Sângele Domnului se cuvine să se și roage Tatălui cu cuvintele Fiului Său”, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 15 octombrie, la Paraclisul Arhiepiscopal „Sfântul Grigorie Teologul” din Râmnicu-Vâlcea.

Înaltpreasfinția Sa a arătat că „rugăciunea Îi arată Tatălui ceresc dorința noastră de a fi asemenea Fiului Său Cel Unul-Născut.

Semănătorul este Dumnezeu, iar Sfântul Ciprian al Cartaginei, spune că atunci când „Domnul nostru Iisus Hristos a venit pentru toți și, adunând la un loc deopotrivă pe toți, învățați și neînvățați, de ambele genuri și de orice vârstă, le-a spus învățăturile mântuirii”. Pământul cel bun este inima bună, sufletul curat care se poate împărtăși de lucrarea harului dumnezeiesc, pentru că cei ce-L caută pe Dumnezeu își păzesc neîntinată haina sufletului.

Dar oamenii, întinându-și haina sufletului, își împietresc inimile, prin străduinţa după cele deşarte, şi rămân neroditori, ori acoperă faptele bineplăcute înaintea lui Dumnezeu cu „spinii” păcatelor. Rodul nedreptăţii îl rodeşte fiinţa vrăjmaşă.

Pentru a nu lucra cu nedreptate, trebuie să fim siguri că lucrarea noastră este bineplăcută lui Dumnezeu. Și precum oamenii nu pot culege „struguri din spini sau smochine din mărăcini” (Matei VII, 16), nici cei ce nu aduc roade duhovnicești nu vor avea parte de cereștile daruri.

Nu este în aceasta nicio nedreptate, fiecare faptă având o urmare asemănătoare ei. Domnul Iisus Hristos ne atrage atenția în mod repetat că propriile noastre fapte se vor întoarce la noi, zicând: „Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi. Daţi şi se va da” (Luca VI, 37), „căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura” (Matei VII, 2).

De aceea, să înmulțim faptele credinței, spre a ne înfăţişa înaintea lui Dumnezeu drept pildă de virtute, ca cei în care semințele cele dătătoare de viață au găsit locul potrivit pentru a a ducea roadă bogată”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.

Alte articole despre: