Eşti aici

Învățământ

  • Activități catehetice la Paraclisul Arhiepiscopal „Buna Vestire”

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, prin coordonarea Biroului de Învățământ și Activități cu tineretul, la Paraclisul Arhiepiscopal Buna Vestire din Râmnicu Vâlcea a avut loc în seara zilei de 9 mai, o nouă întâlnire cu tinerii.

    10 Mai 2019
  • Bucuria Învierii Domnului exprimată prin cântare la Parohia Horezu I

    Elevi de la Clubul Copiilor din municipiul Horezu au susținut un scurt recital de cântări pascale la biserica cu hramul Intrarea în biserică a Maicii Domnului, a Parohiei Horezu I. Îmbrăcați în costume populare, copiii au participat la Sfânta Liturghie, la finalul căreia, în prezența preotului paroh Mihai Cârțan, protoiereul Protopopiatului Horezu, și a credincioșilor, au exprimat bucuria praznicului Învierii Domnului prin cântările specifice perioadei pascale.

    5 Mai 2019
  • Activități cu tinerii la Parohia Mihăești I

    În Săptămâna Luminată, părintele Constantin Ababe de la Parohia Mihăești I din Protoieria Râmnicu Vâlcea, organizează întâlniri cu tinerii.

    2 Mai 2019
  • Concursul Județean „Teodor Bălășel”

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului și sub îndrumarea Biroului de Învățământ și Activități cu tinerii al Arhiepiscopiei, în ultima săptămână a Marelui Post, parohia Ștefănești a desfășurat o frumoasă activitate cu tinerii.

    26 Aprilie 2019
  • Atelier de pictură și încondeiere a ouălor

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului și sub îndrumarea Biroului de Învățământ și Activități cu tinerii, în Parohia Dozești din Protoieria Drăgășani s-a desfășurat cea de-a IV-a ediție a Concursului de pictură și încondeiere a ouălor pentru Sfintele Paști.

    29 Aprilie 2019
  • Concursul Național Catehetic „Hristos: sufletul satului meu”

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Sectorul Învățământ și Activități cu tineretul a avut loc, în cadrul etapei eparhiale a  Concursului Național Catehetic „Hristos: sufletul satului meu”, evaluarea portofoliilor care au obținut locul I la nivelul fiecărui protopopiat.

    24 Aprilie 2019
  • „Dar din dar se face rai”, proiect de voluntariat la Călimănești

    În cadrul parteneriatului educațional dintre Parohia Călimănești I și Liceul Tehnologic de Turism Călimănești, sub coordonarea Sectorului Învățământ și Activități cu tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, în perioada premergătoare sărbătorii Învierii Domnului s-a desfășurat proiectul de voluntariat „Dar din dar se face rai”.

    23 Aprilie 2019
  • „Copiii - mesagerii bucuriei Floriilor și Învierii”

    Cateheză, daruri și masă caldă oferită la Mănăstirea Suiești celor 60 de copiii de la școala gimnazială din Cuieni-Roiești.

    20 Aprilie 2019
  • Activități catehetice în Parohia Sfântul Ioan Botezătorul

    La Seminarul  Teologic Sfântul Nicoale din Râmnicu-Vâlcea  continuă activitățile catehetice organizate pentru tinerii din Parohia Sfântul Ioan Botezătorul.

    17 Aprilie 2019
  • Activități catehetice la Parohia Călimănești I

    Miercuri, 17 aprilie, Parohia Călimănești I a organizat noi întâlniri cu tinerii, în cadrul parteneriatului desfășurat cu Școala Șerban Vodă Cantacuzino.

    18 Aprilie 2019
  • Elevi de la Școala Take Ionescu în pelerinaj la mănăstiri

    În cadrul programului educațional „Să știi mai multe, să fii mai bun!”, elevii clasei a II-a E de la Școala Gimnazială Take Ionescu din municipiul Râmnicu-Vâlcea au fost în pelerinaj la mănăstiri istorice din cuprinsul Arhiepiscopiei Râmnicului. 

    16 Aprilie 2019
  • Tabără de încondeiat ouă la Vlădești

    În perioada 15-19 aprilie, la Școala Generală „Grigore Mihăescu” din Vlădești, are loc cea de-a doua ediție a „Taberei de încondeiat ouă”.

    16 Aprilie 2019

Pagini