Eşti aici

Concursul Județean „Teodor Bălășel”

26 Aprilie 2019 / Învățământ

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului și sub îndrumarea Biroului de Învățământ și Activități cu tinerii al Arhiepiscopiei, în ultima săptămână a Marelui Post, parohia Ștefănești a desfășurat o frumoasă activitate cu tinerii.

Ca rod al parteneriatului dintre Parohie și Școala Gimnazială Ștefănești, în apropierea și lumina Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos, s-a desfășurat cea de a XV-a ediție a Concursului Județean pe teme de credință creștin-ortodoxă Teodor Bălășel, la care au luat parte 45 de elevi ai Școlilor Ștefănești, Tudor Vladimirescu și Nicolae Bălcescu din Drăgășani, Sutești, Gușoieni, Lungești și Amărăști, coordonați de profesorii de Religie. Probele teoretice-scrise au avut ca temă Patima, Răstignirea, Moartea și Învierea Domnului Iisus Hristos. Premiile au fost oferite de Parohia Ștefănești, cu implicarea preoților Laurențiu Cucă și Liviu Lazăr, fiind înmânate de doamna profesor de Religie Ana Amza și părintele Luca-Georgian Sîia, reprezentând Biroul de Activități cu tinerii, din cadrul Protoieriei Drăgășani.

Activitatea propusă credincioșilor parohiei s-a încheiat cu seara duhovnicească, având ca temă Rugăciunea și Milostenia, cele două aripi ale Postului, în cadrul căreia, un sobor de 16 preoți a oficiat Taina Sfântului Maslu.

„Bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos nu o putem trăi în mod autentic, dacă nu suntem ancorați cu trup și suflet în rugăciune și fapte bune, care sunt astfel lumina postului. Orice boală și suferință, netrăite cu smerenie, acceptare și răbdare ne fac batjocură diavolului, nemaiumblând în poruncile Domnului, după cum ne rugăm în cea de-a doua rugăciune a acestei Sfinte Taine a Maslului. Să postim după putere și înțelegere, copil, tânăr sau vârstnic, sprijinindu-ne unii pe ceilalți în fiecare zi, înțelegând faptul că numai multa iubire milostivă față de semeni acoperă mulțimea păcatelor, după cum ne îndeamnă în epistola sa sobornicească, Sfântul Apostol Petru", a spus părintele Marin Drăguț în cuvântul său catehetic.

La final, părintele paroh, Laurentiu Cucă a mulțumit tuturor pentru dăruirea și implicarea în organizarea acestor activități deosebite, preoți, profesori, elevi și credincioși participanți, îndemnându-i la rugăciune, liniștire și implicare activă în viața comunității.

Alte articole despre: