Eşti aici

Învățământ

  • Pelerinaj pentru copiii din cadrul Cercului de creație al Parohiei Călimănești II

    Sâmbătă, 1 iunie, copiii din cadrul Cercului de creație al Parohiei Călimăneși au fost beneficiarii pelerinajului organizat de parohie la Mănăstirea Polovragi, fiind vizitate peșterile Mierii și Polovragi dar și monumentele brâncușiene din Târgu-Jiu.

    4 Iunie 2019
  • Activități dedicate copiilor la Parohia Brezoi I

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în parohia Brezoi I  s-a desfășurat sâmbătă 1 iunie activitatea intitulată „Curcubeul Culorilor” , eveniment derulat în parteneriat cu Liceul „Gheorghe Surdu” și Primăria Brezoi.

    3 Iunie 2019
  • Desenăm pentru viață

    Cu Arhiereasca binecuvântare a Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, și în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea, reprezentat de doamna Andra Bică, Inspector Școlar General, vineri, 31 mai 2019, în parcul Mircea cel Bătrân din Râmnicu Vâlcea s-a desfășurat activitatea Desenăm pentru viață.

    31 Mai 2019
  • Serbarea copiilor de la Grădinița „Toți Sfinții”

    Miercuri, 29 mai, Sala Iosif Episcopul a Casei Sfântul Ierarh Calinic a găzduit serbarea copiilor de la Gădinița Toți Sfinții, structură a Seminarului Teologic Ortodox Sfântul Nicolae din Râmnicu-Vâlcea.

    30 Mai 2019
  • Rugăciuni pentru elevii care vor susține examene

    Marți, 28 mai 2019, Părintele Protoiereu Nicolae Laurențiu Ceaușu s-a întâlnit la Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel  din Călimănești cu elevii Școlii Gimnaziale „Șerban Vodă Cantacuzino” care se pregătesc pentru examene.

    28 Mai 2019
  • Festivitatea de premiere a Concursului interdisciplinar „Cultură şi spiritualitate românească”

    În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Înalpreasfințitului Părinte Dr. Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului,   reprezentanților Ministerului Educației Naționale, Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, membrii Comisiei Centrale, în Sala Lahovari din Râmnicu-Vâlcea, a avut loc festivitatea de premiere a elevilor paricipanți la etapa națională a Concursului interdisciplinar „Cultură şi spiritualitate românească”, desfășurat în perioada 22-26 mai.

    25 Mai 2019
  • Rugăciuni pentru elevii care vor susține examene

    Miercuri, 22 mai 2019, Părintele Protoiereu Nicolae Laurențiu Ceaușu s-a întâlnit la Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel  din Călimănești cu elevii Liceului Tehnoloc de Turism care se pregătesc pentru examene.

    22 Mai 2019
  • Te Deum la debutul Concursului naţional interdisciplinar „Cultură şi spiritualitate românească”

    La Râmnicu-Vâlcea se desfășoară, în perioada 22-25 mai 2019, etapa națională a Concursului interdisciplinar „Cultură şi spiritualitate românească”.

    22 Mai 2019
  • Activități catehetice la Parohia Horezu I

    Marți, 21 mai, Părintele Protoiereu Mihai Cârțan a desfășurat la centrul catehetic al Parohiei Horezu I o nouă activitate catehetică la care au participat elevi și preșcolari de la instituțiile de învățământ din apropierea bisericii.

    21 Mai 2019
  • Premiu pentru Seminarul Teologic din Râmnicu-Vâlcea la Concursul Național de Folclor „Tradiţie şi spiritualitate în satul românesc”

    Sectorul Teologic – Educațional al Patriarhiei Române a organizat, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, Concursul Național de Folclor: Tradiţie şi spiritualitate în satul românesc.

    Concursul s-a adresat elevilor Seminariilor şi Liceelor Teologice Ortodoxe din cuprinsul Patriarhiei Române.

    17 Mai 2019
  • Activități catehetice la Paraclisul Arhiepiscopal „Buna Vestire”

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, prin coordonarea Biroului de Învățământ și Activități cu tineretul, la Paraclisul Arhiepiscopal Buna Vestire din Râmnicu Vâlcea a avut loc în seara zilei de 9 mai, o nouă întâlnire cu tinerii.

    10 Mai 2019
  • Bucuria Învierii Domnului exprimată prin cântare la Parohia Horezu I

    Elevi de la Clubul Copiilor din municipiul Horezu au susținut un scurt recital de cântări pascale la biserica cu hramul Intrarea în biserică a Maicii Domnului, a Parohiei Horezu I. Îmbrăcați în costume populare, copiii au participat la Sfânta Liturghie, la finalul căreia, în prezența preotului paroh Mihai Cârțan, protoiereul Protopopiatului Horezu, și a credincioșilor, au exprimat bucuria praznicului Învierii Domnului prin cântările specifice perioadei pascale.

    5 Mai 2019

Pagini