Eşti aici

Activități catehetice la Parohia Călimănești II

12 Octombrie 2022 / Învățământ

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, părintele Iulian Petre Lixandra de la Parohia Călimănești II a organizat mai multe întâlniri cu copiii care au participat la atelierele de creație organizate în centrul social-cultural al parohiei.

Părintele Iulian Petre Lixandra a vorbit celor prezenți despre nevoia de comunicare pornită din adâncul unei inimi iubitoare care conștientizează prezența lui Dumnezeu ca iubire, în relația cu aproapele și a accentuat că „fiecare persoană învață din familie primele noțiuni despre rugăciune și o practică dar, din momentul angajării sale într-o viață eclesială, ajutat de duhovnic, este atent la harul ce i se dă și îl înmulțește prin deschiderea minții și a inimii sale față de Adevăr și Iubire, simțind tot mai mult nevoia de rugăciune, ca vorbire cu Dumnezeu și nevoia unei comuniuni tot mai mari cu frații duhovnicești”.

Alte articole despre: