Eşti aici

„Pre alt Constantin şi acum au rădicat, şi la nume şi la faptă asemenea cu acela”

16 August / Cultural

Odată cu urcarea pe tronul Ţării Româneşti, Sfântul Constantin Brâncoveanu îşi asumă rolul de apărător al drepturilor şi intereselor naţionale în contextul luptelor de expansiune purtate între austrieci, turci şi ruşi, continuator al mişcării culturale şi ctitoriceşti a lui Matei Basarab şi Şerban Cantacuzino, dar şi  protector al Ortodoxiei în spaţiul balcanic, după modelul lui Neagoe Basarab, şi chiar al celei din Orient prin sprijinul masiv acordat patriarhilor Antiohiei şi Ierusalimului, sau georgienilor, la rugămintea Sfântului Mitropolit Antim.

„În monarhia culturală a Brâncoveanului, ce purta, nu mai puţin, cu sine germenii unei concepţii moderne asupra cârmuirii statului, patronajul asupra acestui Orient dominat cândva de cetatea lui Constantin cel Mare, năzuia să reînvie, pe tărâm eclesiastic mai ales, ceva din splendoarea Bizanţului”[1].

Episcopul Mitrofan al Buzăului îl asemăna într-un Minei din 1698 cu „un al doilea David”, „alt Constantin ... şi la nume şi la faptă asemenea cu acela”[2], iar în Prefaţa Octoihului apărut la Buzău în 1705, subliniază ideea continuităţii lucrării culturale şi misionare din vremea lui Matei Basarab, văr al bunicului său Preda Brâncoveanu: „întâi această rodire au voit să o facă pre lăudatul şi marele acela Domn, Io Matei Basarab voevoda, fericitul strămoş al Măriei Tale; iară au adus puţine şi necoapte roduri. ... Iară Mării Tale ... aduci roduri coapte, dulci la gust ...”[3].  „Referitor la trecutul glorios al dinastiei Basarabilor, de care Brâncoveanu se lega genealogic şi prin Craioveştii Evului Mediu, este un „topos” al ideologiei munteneşti din epocă, aşa cum subtilele trimiteri livreşti către Bizanţul imperial, din care se ştia că vin Cantacuzinii, pigmentează o pagină de cronică sau o alcătuire iconografică menită a sugera şi descendenţa ilustră a voievodului de la Bucureşti, şi posibila sa apropiere de modelul monarhic prin excelenţă al vechii Europe, care era omonimul prim bazileu creştin de pe Bosfor, Constantin cel Mare”[4].

În literatura vremii apar o serie de scrieri dedicate sfinţilor bazilei, iar în panegirice şi prefeţele cărţilor apărute la Buzău, Snagov şi Bucureşti, imaginea Sfântului Voievod era ridicată la rangul de efigie prin suprapunerea, până la identificare, cu imaginea Sfântului Împărat Constantin. La Snagov, apare în 1696 Orânduiala slujbei sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena cu prefaţa semnată de Mihail Iştvanovici, în scriptoriul Mănăstirii Hurezi este copiat Panegiricul închinat Sfinţilor Împăraţilor Constantin şi Elena, alcătuit de patriarhul Eftimie de Târnovo, pentru ca un alt Cuvânt panegiric la Marele Constantin să fie alcătuit de fiul domnitorului, Sfântul Ştefan, şi publicat de Sfântul Antim Ivireanul la Bucureşti în 1701. „Câţi oameni mari se cinstesc drept sfinţi de către Biserică, atâţia puternici ai lumii câţi se pomenesc, atâţia împăraţi câţi se slăvesc, toţi îl urmează pe Marele Constantin ca pe un cârmuitor.”[5] „... Fericitul şi întocmai cu Apostolii vede şi se bucură de roada pildei ce ne-a lăsat-o. O, cât şi cu câtă veselie se bucură, văzând pe Domnitorul nostru cel preavestit cum el, cu toată avuţia sa, cu toate slava sa, cu toată domnia sa, nu trece cu vederea isprăvile credinţei! Cum în cununa slavei sale lumea nu vedea o rază mai luminoasă şi mai purtătoare de văpaie decât credinţa; cum purtând numele lui Constantin are în el şi virtutea lui Constantin ca icoană”[6].

 Cinstirea acordată „celor întocmai cu apostolii” de către Sfântul Constantin Brâncoveanu s-a manifestat prin împlinirea, într-o varietate de forme de exprimare a cultului celor doi mari apărători ai credinţei, a unei ample lucrări culturale şi misionare încununată prin ctitoria bisericii „Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena” a Mănăstirii Hurezi. La Hurezi apar pentru prima dată în istoria artei iconografice munteneşti scene din viaţa Sfântului Constantin, cu reluarea într-o formă asemănătoare tablourilor votive a icoanei celor doi „aflători ai crucii”, în naosul bisericii.

Sublimitatea modului în care se manifesta veneraţia Sfântului Voievod pentru Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena este exprimată, deplin chiar, în icoana de pe catapeteasma Paraclisului „Naşterea Maicii Domnului”, în care ctitorii sunt reprezentaţi îngenunchiaţi, împreună cu primii trei băieţi, la baza crucii susţinută de sfinţii ocrotitori. Mănăstirii Hurezi i-au fost oferite din partea ctitorilor şi câteva obiecte de cult pe care a fost gravată sau cusută icoana sfinţilor ocrotitori: un taler-anaforniţă lucrat de Georg May II în 1692, o ferecătură din 1708 a Evangheliei greco-române din 1693, un Prapur  pe care, alături de stema Ţării Româneşti, sunt reprezentaţi  Sfinţii Împăraţi[7].

Dragostea şi cinstirea se prelungeşte şi în cultura epocii: „pe lângă faptul că-l cinsteşti cu multă strălucire pe Marele Constantin, îi mişti şi pe alţii, cu o aşa vrednică pildă, la slăvirea celui întocmai cu Apostolii”. În miniatura Pomelnicului  Mănăstirii Hurezi, alcătuit de arhimandritul Ioan în anul 1699, ca şi în a ferecăturii din 1708, modelul imaginii bazileilor tinde către un portret ctitorial al căror model a fost perechea voievodală.[8]

Apropierea de modelul bizantin impus de Sfântul Împărat Constantin s-a realizat şi prin grija pentru ca scrierile părinţilor Bisericii să fie aşezate în biblioteca Mănăstirii Hurezi, căreia i-a oferit ediţiile bilingve ale operelor Sfinţilor Părinţi şi Scriitorilor bisericeşti: Origen, Clement Alexandrinul, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz şi Sfântul Maxim Mărturisitorul[9] şi colecţia de volume greco-latine din Corpus Byzantinae historiae al lui Charles Du Cange du Fresne, publicate în veacul al XVII-lea la Paris, texte din istoriografia bizantină, începând cu secolul al IV-lea şi continuând până la cele ale cronicarilor greci medievali.

Asemenea împăraţilor bizantini, lucrarea Sfântului Voievod Martir nu s-a rezumat doar la un anume spaţiu teritorial, ci a ajutat prin bogate danii şi tipărirea de cărţi folositoare şi comunităţile ortodoxe din străinătate. A finanţat tipărirea unor cărţi în tipografiile din Blaj şi Veneţia, a dotat tipografii în Antiohia şi Georgia. 

Dacă Sfântul Împărat Constantin cel Mare, cel care a primit Taina Sfântului Botez spre sfârşitul vieţii, este cinstit „întocmai ca Apostolii”, Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu, primind botezul sângelui, rămâne un mărturisitor al credinţei care, prin purtare creştină şi lucrarea virtuţilor, renunţă la cele pământeşti pentru a atinge treapta sfinţeniei, un Principe al culturii noastre, cunoscător al ştiinţelor şi artelor, dar şi un iubitor al păcii pe care, cu abilitate, a căutat-o şi păstrat-o spre slava lui Dumnezeu şi propăşirea Bisericii.

 

[1] Acad. Răzvan Theodorescu, Constantin Brâncoveanu între „Casa  cărţilor” şi „Ievropa”, Editura Rao, 2012, p 80;
[2] Ion Bianu, Nerva Hodoş, Bibliografia românească veche. 1508-1830. I, Bucureşti, 1903,  p.366;
[3] Ibidem, p. 398;
[4] Acad. Răzvan Theodorescu, op.cit.,  pp.15-16;
[5] Ştefan Brâncoveanu, Cuvânt panegiric la cel întocmai cu Apostolii, Marele Constantin, Bucureşti, 1702,  în  vol. Martiriul Sfinţilor Brâncoveni,  Editura Sofia, Bucureşti, 2005, p.208;
[6] Ibidem, p.211;
[7] Violeta Barbu, Miniatura brâncovenească, Editura Meridiane, Bucureşti, 2000,  pp. 14-15;
[8] Violeta Barbu, op.cit., p.15;
[9] C. Dima Drăgan, M. Carataşu, Biblioteca unei vechi ctitorii voievodale: Mănăstirea Hurezi, în Probleme de bibliologie”, Bucureşti, 1970, pp. 78-80;

Alte articole despre: