Activități educative în Protoieria Drăgășani
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, luni 6 martie 2017, la Parohia Ionești II din Protoieria Drăgășani, s-a desfășurat activitatea catehetică Teologia picturii bizantine în pictura „Bisericii Sfinții Voievozi” din Ionești.
În cadrul întâlnirii, organizată în contextul manifestărilor Anului omagial al Sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești în Patriarhia Română, Părintele Constantin Diaconu a prezentat aspecte privitoare la erminia picturii brâncovenești și postbrâncovenești. Au participat elevi ai Școlii Generale Ionești, însoțiți de profesorul de religie Mihai Buteață. „Pictura, în tehnica fresco, a fost realizată de către Gheroghe Bănică din Lăpuşata, judeţul Vâlcea, Ioan, Grigorie şi Nicolae, și păstrează în pronaos portretele ctitorilor, Anghel Comănoiu, cu soţia sa Maria şi fiica Rada, şi jupanul Teodor din Scundu, cu jupâneasa Ilinca, toţi îmbrăcaţi în haine specifice vremii. De o frumuseţe rară sunt icoanele împărăteşti din pronaos şi din naos, care scot la iveală superioritatea penelului vechilor zugravi, constituind un giuvaer al trecutului religios din această parohie. În perioada interbelică, datorită frumuseții picturii, biserica a fost apreciată de către episcopul Vartolomeu Stănescu drept ,,giuvaerul comunei Ionești”, a precizat părintele.