Eşti aici

Cercul pastoral-misionar Drăgăşani s-a întrunit la Parohia Prundeni II

19 Septembrie 2019 / Administrativ

Joi, 19 septembrie 2019, în Protopopiatul Drăgăşani, la Parohia Prundeni II, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a avut loc întrunirea  preoților din Cercul pastoral- misionar Drăgăşani.

Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea unei slujbe de Te Deum, urmată de susținerea prelegerii cu tema Patriarhul Nicodim Munteanu, înțelept păstor și apărător al Bisericii, dar şi iniţiator şi promotor al traducerilor în limba română a textelor biblice, patristice şi liturgice, de către părintele Mălinaş Iulius, preot paroh la Parohia Prundeni II.

Tema întâlnirii a fost prezentată de părintele Iulius Mălinaş, care a evidențiat apecte din slujirea celui de-al doilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

”Ca patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a păstorit în timpuri deosebit de grele, în timpuri de criză economică şi război, iar adesea se afla sub presiunea factorilor politici din ţară şi străinătate. Cuvintele rostite de Patriarhul Nicodim la investitura sa, arată programul său de activitate: „Voi evangheliza poporul, voi vesti legea Domnului cu timp si fără timp, voi creștina mereu poporul și-l voi sfinti, până vor deveni toți, dacă e cu putință, cetățeni destoinici ai Impărăției Cerești și prin aceasta, cetățeni destoinici ai impărăției pământești, ai Patriei”.

,,Patriarhul Nicodim, ca ierarh, a fost un om bine pregătit din punct de vedere al formării teologice, deosebit de ferm în a apăra interesele și demnitatea Bisericii. Putem spune despre el că era un teolog misionar, un organizator harnic și un patriot mărturisitor. Patriarhul Nicodim Munteanu rămâne în istoria Bisericii şi a poporului român o figură înaltă, de verticalitate luptătoare, de demnitate înţeleaptă într-un popor creştinat odată cu formarea sa în istorie” , a subliniat părintele referent.

După prezentare s-au purtat discuții pe marginea temei susținute. În continuare s-au dezbătut o serie de probleme administrative, fiind identificate și modalități privitoare la intensificarea activităților social-filantropice și misionar-pastorale la nivelul parohiilor din cercul Drăgăşani.

Alte articole despre: