Eşti aici

Centrul de consiliere și informare Doamna Maria Brâncoveanu al Arhiepiscopiei Râmnicului, un an de activitate în slujba semenilor

1 Octombrie 2022 / Social

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, Centrul de consiliere și informare „Doamna Maria Brâncoveanu” din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului a organizat o activitate de recreere pentru mai mulți copii din familii aflate în evidența centrului. Cei mici, împreună cu părinții lor, au vizitat Salina Ocnele Mari, unde au avut acces la multiple activități recreative, precum: tobogan gonflabil, teren de mini-golf, mașinuțe cu pedale, mese de ping-pong, teren de fotbal și loc de joacă. La prânz, toți cei prezenți au servit masa împreună.

La această acțiune, desfășurată cu prilejul împlinirii unui an de activitate a centrului social, a participat și doamna psiholog Elena Rotomeza, care i-a implicat pe cei mici în jocuri educative și în povestiri terapeutice.
Un moment deosebit, în cadrul activității, a fost vizitarea capelei din incinta salinei, închinată Sfintei Mucenițe Varvara, ocrotitoare minerilor. Copiii s-au închinat în biserica săpată în sare și au participat la activitățile catehetice organizate de părintele Bogdan Nistor, care a sprijinit buna desfășurare a activității.

"Nu doar cei mici s-au bucurat în cadrul salinei, ci și părinții lor, care au desfășurat activități și jocuri comune. Pentru câteva ceasuri, toate grijile și greutățile vieții au fost lăsate afară, la intrarea în salină, cu nădejdea că un timp de odihnă, câteva jocuri și o rugăciune pot da puteri noi sufletului. Ne dorim ca după fiecare astfel de activitate, copiii și părinții lor să rămână cu sentimentul că nu sunt singuri și că împreună putem trăi momente și zile pline de bucurie. Mai mult, ne dorim ca Bunul Dumnezeu să le descopere faptul că în Biserică pot începe o nouă viață, că viața lor se poate umple de lumină și că fiecare în parte are proprii lui talanți", a spus doamna Viorica Adriana Iancu.

Alte articole despre: