Lucrările Cercului pastoral-misionar Budești
Cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Ramnicului, marți, 25 aprilie, s-au desfăşurat lucrările Cercului pastoral-misionar Budești la Biserica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Parohia Giurgiuveni, Protopopiatul Călimăneşti.
Întrunirea a debutat cu săvârşirea slujbei de Te-Deum, urmată de susţinerea temei Teologia icoanelor în lumina tradiției dogmatice ortodoxe de către părintele Tănăsie Ioan Bogdan. „Traditia nescrisă, confirmată şi întărită de Sinodul al VII-lea Ecumenic, prevedea cinstirea icoanelor Mântuitorului, a Născătoarei de Dumnezeu, ale Sfinților și ale îngerilor, așa după cum ne mărturisește Sfântul Ioan Damaschin: „Noi venerăm icoana sa, a lui Hristos, ... venerăm tot ce este al Său, slujitorii Săi, prietenii Lui, și mai presus de orice pe mama Sa, Născătoarea de Dumnezeu”, a arătat părintele.
În partea a doua a întâlnirii au fost dezbătute o serie de aspecte privitoare la intensificarea activităţii misionare și administrative care se desfăşoară în parohii.
La eveniment au participat preoții din parohiile Barza, Bercioiu, Bercioiu-Ruda, Bercioiu-Bârsești, Blidari, Budești, Giurgiuveni, Golești, Prodănești-Vegești, Prodănești-Vegești I și Sâmnic.