Prăznuirea ocrotitorului spiritual al Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului

La finalul slujbei, părintele Antim Motorga, starețul Mănăstirii Suiești a adresat, în numele preoților, mohailor, monahiilor și a credincioșilor din Arhiepiscopia Râmnicului, un cuvânt omagial, în cadrul căruia a evidenţiat virtuţile sfinţilor ocrotitori ai Înaltpreasfinției Sale.

„Fiecare om credincios își sărbătorește Sfântul său ocrotitor cu bucurie și cu multă solemnitate, în comuniune și înconjurat de apropiații săi, cu rugăciune și cugetări sfinte, dovadă chiar a faptului că Sfinții noștri ale cărora nume le purtăm ne dau îndemnul lăuntric nu numai să-i cinstim pe ei, ci și să avem în potirul inimii noastre acea bucurie dreaptă și sfântă, ca o icoană de legătură tainică dintre noi și ei, numele fiind astfel cartea de identitate ce reprezintă simultan atât omul de pe pământ, cât și Sfântul din ceruri. Teologia onomasticii ne îndeamnă în multe cazuri să ne gândim la numele noastre cu multă luare aminte și să le dăm importanță, arătând că numele nu sunt doar niște litere moarte, ci sunt cuvinte vii, multe dintre nume fiind date chiar de Dumnezeu - „Cel ce numără mulțimea stelelor și dă tuturor numele lor” (Psalmul CXLVI, 4).

 „Numele este o ființare sau o însușire a lucrului reprezentată prin cuvânt; numele este într-un anume fel puterea lucrului închisă în cuvânt, căci, de pildă, numele de Iisus, cum au băgat de seamă apostolii înșiși, scotea demoni (Marcu IX, 38) chiar și în gura oamenilor care nu urmau lui Iisus, care nu primiseră Duhul Sfânt”, sublinia Sfântul Filaret, Mitropolitul Moscovei.  De aceea, este important să știm că numele pe care le primim sunt „scrise în ceruri”, „iar dacă anumite nume pământești se consideră importante, cât de importante trebuie să fie numele cerești”. Așadar bucuria adusă de sărbătoarea unei onomastici are ecou în cuvintele Mântuitorului Hristos, Care a spus că nu trebuie să ne bucurăm pentru altceva „ci vă bucurați că numele voastre sunt scrise în ceruri” (Luca X, 20).

Biserica a rânduit, după o tradiție ce are rădăcini tot în activitatea Domnului Iisus, ca fiecărui monah să i se dea un nume nou, pe care mai înainte l-a purtat un Sfânt și pe care nume „l-a scris în ceruri”. Primind astfel de nume, ne altoim, ca să spunem așa, cu credința și nădejdea pe calitățile lor și ne împărtășim cu harul acestor oameni care au trăit înaintea noastră prin rânduiala lui Dumnezeu. Aceștia sunt scriși în ceruri și întind de acolo mâinile ca să ne tragă și pe noi sau, mai bine zis, lucrează cu putere nevăzută prin rugăciune și har. Așadar, primind numele sfinților ne altoim cu sfințenia lor și trăim aici pe pământ o viață ce aspiră la sfințenie.

Sinaxarele ortodoxe consemnează până acum numele a doi Sfinți mai mari și mai cunoscuți ce au avut numele de Varsanufie: Sf. Varsanufie cel Mare, cel mai cunoscut, care a trăit în sec. al VI-lea, și Sf. Varsanufie de la Optina, ce a trăit în sec. XIX-XX. De la ambii avem scrieri deosebit de valoroase și pline de dulceață duhovnicească, ferestre prin care observăm calitățile lor sufletești întru multe asemănătoare cu cele pe care le cunoaștem și le recunoaștem și în Înaltpreasfinția Voastră. De pildă, Părintele Dumitru Stăniloae, când traducea opera Sf. Varsanufie cel Mare, cuprinsă în Filocalia, vol. 11, caracteriza conținutul „Scrisorilor” ca având „o remarcabilă notă de realism. Ele țin seama de nivelul spiritual al celor ce vin cu întrebări”. „Nu știm ce să admirăm mai mult: sfătuirea dată ucenicului, care își repetă fără încetare mărturisirile neputinței și aceleași cereri de sfat și ajutor, sau răbdarea învățătorului care nu obosește să folosească toate darurile sale naturale și supranaturale pentru a conduce spre desăvârșire pe fiii duhovnicești încredințați lui de Mântuitorul”.

În același fel putem să recunoaștem la Înaltpreasfinția Voastră aceeași dublă silință, manifestată în dublă lucrare asupra noastră, anume că darurile pe care le-ați primit de la Dumnezeu - omenitatea, sinceritatea, simplitatea, îngăduința și desele pogorăminte, trecerea cu vederea și uitarea greșelilor, energia de a munci și de a reînnoi totul, implicarea în tot ce este bun și frumos– pe toate acestea le folosiți și le consumați cu noi, cei puși de Dumnezeu sub cârja arhipăstorească ce o țineți cu demnitate ca un liman la care putem scăpa oricând”, a spus părintele stareț.

În cuvântul de mulțumire, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a vorbit despre sfinţii ocrotitori, care, „vădind dorul de Împărăţia Cerurilor, cheamă cu iubire spre mântuire pe toți cei care le poartă numele cu demnitate și responsabilitate creștină, spre a-i adăpa cu apa odihnei și a le înroura mintea și inima prin contemplaţie cu harul cunoştinţei. Chipul Sfântului Cuvios Varsanufie este un chip al luminii și avem nevoie să cunoaștem viața sa, pentru a ști calea pe care trebuie să urmăm. A fi legat duhovnicește de sfântul ocrotitor înseamnă a avea comuniune și a avea comuniune înseamnă a deveni lumină pentru alții”, a spus Înaltpreasfinția Sa.