„Nimic altceva nu cere de la om Dumnezeu, după nenumăratele și nespusele Lui binefaceri, decât sufletul recunoscător, care să știe să-I mulțumească pentru binefacerile primite”
„Recunoștința descoperă capacitatea persoanei de a se deschide spre comuniunea liberă cu Mântuitorul Hristos, prin Duhul Sfânt, după modelul comuniunii Persoanelor Sfintei Treimi. Însuși Mântuitorul a mulțumit Tatălui: „Părinte, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Eu ştiam că întotdeauna Mă asculţi, dar pentru mulţimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan XI, 1-42)”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 16 ianuarie, în predica rostită în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea.
Înaltpreasfinția Sa a subliniat, totodată, că „strigătul, chemarea lui Dumnezeu: «dar ceilalți nouă, unde sunt?» nu urmărea o satisfacție morală în urma vindecării, ci descoperă marea iubire a lui Dumnezeu față de oameni, pe care dorea să-i așeze în comuniune cu Sine.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „nimic altceva nu cere de la om Dumnezeul universului, după nenumăratele și nespusele Lui binefaceri, decât sufletul recunoscător, care să știe să-I mulțumească pentru binefacerile primite”. În acest sens, Sfântul Grigorie Palama îi asemăna pe cei zece leproși cu întreg neamul omenesc „căci toți suntem leproși, fiindcă toți suntem căzuți prin păcat, precum spune dumnezeiescul Pavel, căci „toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu, îndreptându-se în dar cu harul Lui” (Romani III, 24). Așadar, toți dintre noi suntem leproși. Dar pogorându-Se Domnul din ceruri și însușindu-Și firea noastră, a slobozit-o din osânda păcatului. Dar cei care făceau parte din neamul Său s-au arătat nerecunoscători pentru o astfel de binefacere, iar aceia dintre neamuri care s-au întors din calea lor cea deșartă și din vechile lor năravuri, mărturiseau nu numai mântuirea, propovăduind marea milă a Celui Care pentru noi S-a deșertat pe Sine revărsând până la noi noianul negrăitei Sale iubiri de oameni, ci și fiind credincioși poruncilor Lui. Petrecând potrivit lor, prin această petrecere ajungem la pace, adică făcând pace cu noi înșine și cu Dumnezeu, făcând cele bineplăcute Lui, înțelepțindu-ne, adeverind, și săvârșind toată dreptatea”. Păstrând indisolubilă comuniunea sa cu Dumnezeu, omul rămâne străin păcatului. Sfântul Apostol Pavel ne arată, de altfel, că mulțumirea devine răspunsul creștinului față de harul lui Dumnezeu revărsat asupra lui: „Mulțumesc totdeauna Dumnezeului meu pentru voi, pentru harul lui Dumnezeu dat vouă în Hristos Iisus” – le spune el creștinilor din Corint (I Corinteni I, 4).
De aceea, rugăciunea de mulțumire trebuie să se facă neîncetat, nu pentru a-L îndupleca pe Dumnezeu spre împlinirea vreunei anume cereri, ci pentru a adeveri că omul se întoarce la Dumnezeu şi vrea să rămână neîncetat lângă El, spre a fi al Lui şi părtaş darurilor Lui şi „odată ce s-au dedicat lui Dumnezeu prin această împreună-petrecere leapădă uşor povara patimilor rele şi-şi adună comoară iubirii”. Sfântul Grigorie Sinaitul arată de asemenea că „rugăciunea aprinde sufletul spre dragostea nemărginită a lui Dumnezeu şi a oamenilor”, întrucât comuniunea personală implica relația dintre persoane, iar aceasta trebuie să fie, în mod cert, una permanentă, care nu poate exclude continua mulțumire a omului față de toate binefacerile împărtășite de Dumnezeu.
Dumnezeiescul Pavel ne învață care este modul în care trebuie să Îi mulțumim, cu adevărat, lui Dumnezeu: „Şi pacea lui Hristos, întru care aţi fost chemaţi, ca să fiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre; şi fiţi mulţumitori. Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăţie. Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi, cu toată înţelepciunea. Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I, în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti. Orice aţi face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi în numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu-Tatăl” (Coloseni III, 15-17). Cu cât Îi mulţumim mai mult lui Dumnezeu, prin rugăciune, prin participarea la Taina Sfintei Euharistii, cu atât ne împărtășim mai mult de darurile lui Dumnezeu, în acest sens Sfântul Isaac Sirul ne spune că: „mulţumirea celui care primeşte îl obligă pe cel care dă, să ofere daruri mai mari decât cele de dinainte”. Pe de altă parte, cei care s-au arătat a fi nemulțumitori s-au îndepărtat de darurile lui Dumnezeu, atrăgând asupra lor nesfârșită suferință”, a încheiat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.
