Eşti aici

Festivalul – Concurs „Bucuria artei”

21 Decembrie 2022 / Învățământ

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în seara zilei de luni, 19 decembrie, sala Gherasim Arhiepiscopul din cadrul  Așezâmantului Sfântul Ierarh Antim Ivireanul al Arhiepiscopiei Râmnicului a fost gazda colindătorilor „mari și mici” din cadrul unitățiilor de învâțâmânt din județ.

 Înființat în urmă cu șase ani, la inițiativa Școlii Gimnaziale „Take Ionescu”, în parteneriat cu Arhiepiscopia Râmnicului și Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea, prin implicarea directă a tuturor profesorilor de Religie și Educație Muzicală, cu sprijinul doamnei Laura Lăcraru, inspector de Religie în cadrul IȘJ Vâlcea, precum și a domnului Adrian Zamfir, inspector de Muzică în cadrul IȘJ Vâlcea, Festivalul – Concurs „Bucuria artei”, a ajuns la a VI-a ediție.

Propunând promovarea și cunoașterea tradițiilor creștine din perioada premergătoare Nașterii Domnului, în cadrul festivalului au fost interpretate colinde din aproape toate zonele țării, concursul desfășurându-se pe două secțiuni: grupuri vocale și soliști vocali. La aceste secțiuni au participat peste 250 de elevi de gimnaziu și liceu, de la instituțiile școlare din județ. La finalul festivalului au fost desemnați câștigătorii și au fost  înmânate premiile și diplomele de participare, fiind împărțite daruri din partea Arhiepiscopiei Râmnicului și a organizatorilor.

Alte articole despre: