Eşti aici

Tineri din Arhiepiscopia Râmnicului, participanți la ITO 2023

1 Septembrie 2023 / Învățământ

Cu Binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în perioada 31 august – 03 septembrie 2023, o delegație de 40 tineri din întreg cuprinsul eparhiei, aflați sub coordonarea Pr. Vasile Marian Chima, consilier eparhial, a luat parte la Întâlnirea Tinerilor Creștini Ortodocși – ITO, de la Timișoara.

Întâlnirea internațională a Tineretului Ortodox, aflată la a VII a ediție, a avut ca temă centrală „Prietenia” și a constituit un bun prilej pentru tineri de a celebra comuniunea și credința care unește.

Tinerii participanți au luat parte la conferințe tematice, unde au fost abordate probleme de istorie și cultură universală, având în centru cuvântul Evangheliei dar și alte teme unde au fost abordate probleme precum consumul de droguri și traficul de ființe umane.

 Conferințele tematice au fost completate cu slujba de vineri noaptea, când tinerii au participat la slujba de priveghere de la Catedrala Mitropolitană, rugăciunea de dimineață de la Capela Studențească, slujba vecerniei și Sfânta Liturghie din ultima zi, săvârșită la Catedrala Mitropolitană.

Alte articole despre: