Chiriarhul Râmnicului a sfințit crucea înălțată spre cinstirea celor care au luptat pentru libertatea poporului român alături de Tudor Vladimirescu

„S-au împlinit 200 de ani de la momentul Revoluției lui Tudor Vladimirescu, una dintre figurile luminoase ale veacului al XIX-lea care a marcat istoria poporului român”, a spus Chiriarhul Râmnicului.
„Apropiat în copilărie de călugărul Gheorghe Duncea, care s-a preocupat, de altfel, de prima parte a educației sale, cunoscător al pravilelor bisericești, Tudor Vladimirescu a fost atașat de credința creștină, devenind ctitor al Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Prejna, căreia i-a oferit un Triod și a înzestrat-o cu 30 de stânjeni de pământ.
Schitului Cioclovina, acolo unde se afla duhovnicul său, arhimandritul Chiriac Râmniceanu, i-a oferit 100 de taleri, bisericii din Cloșani i-a oferit în anul 1819 un Pentiscostar, și, de asemenea,  a fost binefăcător al bisericii Cerna Vârf și la Schitul Topolnița, ambele din Mehedinți. 
Arhimandritul Chiriac Râmniceanu ne-a oferit într-un manuscris cu valoare istorică deosebită, „Pomelnicul Dumnealui Slugerului Theodor, Comandirul Pandurilor, în 1812, Febr. 9, ot Cerneț, jud. Mehedinți, cu mențiunea „Acestui boiari i-am fost duhovnic” .
Este cunoscut faptul că spijinul său se îndrepta și către preoți. În urma cerilor sale, numeroși preoți au sprijinit mișcarea inițiată de Tudor Vladimirescu, iar la 5 aprilie 1821, ispravnicul de Vâlcea, Th. Sevastian, făcea cunoscute locuitorilor satelor din plasa Cerna de Jos măsurile ce se iau pentru înlăturarea abuzurilor.
Din rândul clerului, Tudor Vladimirescu se va atașa în mod aparte de episcopul Ilarion Gheorghiadis al Argeșului, care deși la început condamnase mișcarea, în martie 1821 a semnat ăn „cartea de adeverire”, adică jurământul de credință, devenind „un adevărat inspirator al acestuia” .
De fapt, în multe dintre relatările evenimentelor conduse de Tudor Vladimirescu, regăsim menționată prezența unui preot în apropierea sa, iar legăturile cu stareții mănăstirilor, dintre care se remarcă apropierea sufletească de starețul Eufrosin Poteca, dezvăluia parte din planurile sale, privind rolul strategic al mănăstirilor în fața atacurilor oștilor turcești.
În felul acesta, ctitorirea de lăcașuri de cult și legătura sa cu clerul ortodox reprezenta efortul de așezare a neamului în milostivirea lui Dumnezeu prin rugăciunea Bisericii, dar și adâncirea influenței acesteia în popor pentru a putea sprijini idealul unității naționale”, a reliefat Înaltpreasfinția Sa.