Eşti aici

În Ajunul Crăciunului, medicii și bolnavii din Spitalul Județean au fost colindați de preoți și credincioși

25 Decembrie 2016 / Social

În Ajunul Praznicului Nașterii Domnului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, preoți și credincioși au colindat și au oferit daruri bolnavilor, aparținătorilor acestora și personalului medical din Spitalul Județean Vâlcea.

Evenimentul, organizat de Arhiepiscopia Râmnicului, s-a desfășurat prin participarea membrilor Centrului Catehetic Sfântul Ioan Botezătorul, coordonator Pr. Proteasa Nicoale, Seminarul Teologic Sfântul Nicoale, Părintele Laurențiu Barbu alături de enoriași ai Parohiei Sfântul Apostol Andrei, Parohia Sfânta Filofteia – Spital, Biblioteca Județeană Antim Ivireanul, Europe Direct, coordonator Dana Rădulescu, Cozia Racing Team, coordonator Dora Savulescu, Liceul Sanitar Antim Ivireanul, coorodonator, doamna Proteasa Mădălina,și a unui grup de colindători din orașul Călimănești, sub coordonarea doamnei Elena Neagu.

Aflat în mijlocul bolnavilor, medicilor, preoților și colindătorilor, Părintele Consilier Cristian Bănuță, a transmis binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie pentru toți fiii duhovnicești, mesaj prin care i-a încredințat pe toți cei prezenți că „trebuie să încercăm fiecare, cu posibilitățile noastre, să arătăm aproapelui că Hristos Domnul este cu noi și în fiecare dintre noi. Să ne arătăm uniți întru credință: „Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 17, 21). … Nașterea Domnului este sărbătoarea care ne convinge, iară și iară, că nu suntem singuri, că nu suntem ca vântul care nici nu vine bine că și dispare, nu suntem ca iarba câmpului care repede uscându-se nu mai este, nu suntem ca zăpada care îndată se topește, nu suntem ca fumul care se risipește, suntem cu Dumnezeu și cu Sfinții Lui. Omul nu e singur, ci veșnic va fi cu Dumnezeu!”

Colindul nu poate rămâne doar o modalitate de păstrare a tradițiilor poporului român, ci mai ales un prilej în care  descoperim bucuria comuniunii oamenilor, participarea celor sănătoși la suferința celor bolnavi, în împreună slăvire a lui Dumnezeu, la Praznicul Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos.

Alte articole despre: