Eşti aici

Ajutor din partea Bisericii „Sfântul Gheorghe” din Râmnicu-Vâlcea oferit unei familii greu încercate

3 Iunie / Social

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Parohia „Sfântul Gheorghe” din Râmnicu-Vâlcea, a oferit sprijin financiar unei familii cu posibilități materiale reduse.

Efortul financiar susținut de Consiliul Parohial a constat în plata chiriei unui adăpost decent și în achiziționarea de alimente necesare traiului zilnic în valoare de 2400 lei.
Preocuparea pentru ajutorarea celor aflați în nevoi, în Ortodoxie, este strâns legată de grija pentru propria mântuire. De aceea, pe lângă îndemnul de a fi milostivi, Biserica ne-a povățuit ca fapta cea bună să o facem cu maturitate și responsabilitate. Nădăjduim să putem repeta această acţiune de ajutorare a celor care sunt la limita subzistenţei, venind în întâmpinarea nevoilor lor sufleteşti şi materiale”, a transmis părintele paroh Silviu Dumitrașcu.

 

Alte articole despre: