Eşti aici

Sărbătoarea de Sânziene și Ziua Iei, la Parohia Băbeni I

26 Iunie 2023 / Învățământ

De sărbătoarea Sânzienelor, enoriașii Parohiei Băbeni I, au îmbrăcat Ia ca simbol al sufletului românesc tradiţional creştin, care dăinuie din timpuri străvechi.

Credincioșii Parohiei Băbeni I, au cinstit Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul prin revenirea la hainele tradiționale ale poporului român și prin participarea la Sfânta Liturghie, deoarece Ia și Liturghia s-au născut în același timp, au crescut împreună, de mână, pe o cale de secole.
După Sfânta Liturghie, în fața Primăriei din Băbeni, a avut loc o paradă a portului popular românesc, unde a fost admirat și celebrat costumul tradițional ungurenesc, păstrat în lada de zestre a valorilor, obiceiurilor şi tradiţiilor multiseculare.

„Timp de aproape două mii de ani, Ia și dumnezeiasca Liturghie au fost o singură ființă. Strămoșii noștrii au știut că în fața lui Hristos, Care se jertfește pe Sfânta Masă, nu ne putem înfățișa oricum. Avem nevoie de o pregătire sufletească dar și de una fizică. Elementul vestimentar a fost o componentă importantă a pregătirii pentru Sfânta Liturghie. Dacă istoria ne confirmă că Ia și Liturghia la români au crescut în același timp, printr-o legătură nemijlocită, mai există încă un argument legat de spiritualitatea țăranului român: dacă întindem o ie de mâneci, vom forma o Cruce, simbol ce se regășeste brodat pe spatele și pe fața fiecărei cămăși populare a portului tradițional ungurenesc, purtat cu sfințenie de locuitorii urbei noaste. În această zi de mare sărbătoare, enoriașii prezenți la Sfânta Liturghie au înfrumusețat biserica purtând ia tradițională”, a spus părintele paroh Emil Rădulescu.

Alte articole despre: