Paraclisul Arhiepiscopal „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Drăgășani alături de tineri în activități educaționale și culturale
Proiectele catehetice desfășurate la Paraclisul Arhiepiscopal „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Drăgășani acordă o atenţie deosebită tinerilor, oferind îndrumare pentru căutarea mântuirii și dobândirea vieţii veşnice.
Căutând să împlinească nevoia tinerilor de a fi ascultaţi şi încurajaţi, dar mai ales îndrumaţi, preoții slujitori au inițiat proiecte catehetice şi sociale care să vină în întâmpinarea nevoilor concrete ale comunităţii.
„Întâlnirile catehetice se desfășoară sub semnul prieteniei, după cuvântul Mântuitorului Hristos: „Voi sunteţi prietenii Mei!” (Ioan XV, 14), iar tinereţea și capacitatea creatoare a tinerilor ne sunt un real sprijin în activitățile culturale, duhovnicești și sociale pe care le desfășurăm. Întâlnirile tinerilor cu Domnul Hristos sunt cele din timpul rugăciunii și a sfintelor slujbe, din timpul citirii Sfântei Evanghelii și, în chip deosebit, prin împărtășirea cu Sfintele și Dumnezeieștile Taine, fapt pentru care acest timp trebuie prețuit, cât și cultivat, lucru pe care îl împlinim în cadrul întâlnirilor catehetice”, a accentuat părintele Daniel Bârneață.