Eşti aici

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „În perioada Postului Mare suntem părtași în chip deosebit lucrării înnoitoare a harului dumnezeiesc în viaţa noastră”

20 Martie / Viața Eparhiei

„Viața omului se preface, se înnoiește și crește în asemănarea cu Dumnezeu, prin rugăciune, prin efortul ascetic și prin împărtășirea cu Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului Hristos. De aceea, timpul Postului Mare este unul al lucrării duhovnicești înnoitoare”, a arătat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la finalul Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite, pe care a săvârșit-o la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea, miercuri, 20 martie.

Înaltpreasfinția Sa a spus că „plinirea rugăciunilor noastre se vădește în împărtășirea milei lui Dumnezeu și a darurilor Sale bogate, în înțelepțirea gândurilor noastre prin mireasma rugăciunii, dar și a adâncirii cugetului nostru dincolo de cuvinte și, de aceea, în timpul Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte sfințite sunt momente de tăcere în care, plecându-ne genunchii și capul, cu multă smerenie și nădejde, privim duhovnicește spre adâncul de nepătruns al tainei dumnezeiești.

Și Dumnezeu umple de sfințenie viața noastră și, în fiecare, lucrează în chipul cel mai potrivit, pentru El este în mijlocul nostru, vede felul de viaţă al fiecăruia, vede gândul şi conştiinţa fiecăruia. Cu adevărat, atotcuprinzătoare este lucrarea lui Dumnezeu în viața omului, pentru că deopotrivă mângâie, luminează, învață și sfințește, mai ales prin Sfintele Taine și, de aceea, celor care se osteneau cu postul și privegherea până la ceasuri târzii ale zilei, Sfinții Părinți au rânduit să fie săvârșită Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, primind, pentru osteneala postirii de pâine și hrana trupească, starea vredniciei de a ne împărtăși cu „Pâinea cea vie, care S-a pogorât din cer” (Ioan VI, 51). Suntem, așadar, înveșmântați în „sfinţenia adevărului” (Efeseni IV, 24), pentru că în perioada Postului Mare suntem părtași în chip deosebit lucrării înnoitoare a harului dumnezeiesc în viaţa noastră”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.

Alte articole despre: