Să rămânem uniți în dreapta credință

Fragment din Cuvântul de învățătură la Duminica a VII-a după Paști 
(a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic), din 25 mai 2015

„În vremea aceea, ridicându-şi ochii Săi către cer, Iisus a cuvântat: Părinte, a venit ceasul! Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească pe Tine, precum I-ai dat stăpânire peste toată făptura, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui; iar  viaţa veşnică este aceea ca să Te cunoască pe Tine, singurul, adevăratul Dumnezeu şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preamărit pe Tine pe pământ şi am săvârşit lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac. Şi acum Mă preamăreşte Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Am făcut cunoscut numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume; ai Tăi erau, şi Mi i-ai dat Mie şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor; iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut acum că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceştia pe care Mi i-ai dat, căci ei sunt ai Tăi, şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele, şi M-am preamărit în ei. Mult nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău; pe cei care Mi i-ai dat, i-am păzit şi nici unul dintre ei n-a pierit, decât numai fiul pierzării, pentru ca să se împlinească Scriptura. Acum însă Eu vin la Tine şi acestea le grăiesc cât sunt în lume, pentru ca bucuria Mea s-o aibă deplin în ei”.  (Ioan 17, 1-13)

Sfinții Părinți ai Bisericii noastre, alcătuind lecționarul liturgic, au rânduit ca în această zi de Duminică, cuprinsă între Înălțarea Domnului și Pogorârea Duhului Sfânt, să se citească la Sfânta Liturghie textul evanghelic în care ni se pune înainte ochilor noștri duhovnicești, spre meditație și rugăciune, pericopa Evangheliei după Sfântul Apostol Ioan care cuprinde așa numita Rugăciune arhierească a Mântuitorului. Această a șaptea Duminică după Paști este consacrată întotdeauna unui eveniment capital din viața Bisericii, şi anume Sinodul I Ecumenic, din anul 325, convocat de Sfântul Împărat Constantin cel Mare, unde au fost prezenţi 318 Sfinți Părinți ai Bisericii, după cum aflăm din istoriografia bisericească.

Pericopa aceasta a Evangheliei ioaneice, Rugăciunea arhierească a Mântuitorului,  exprimă în termeni de o profunzime cu totul aparte ceea ce mai târziu se va vedea și la Sinodul de la Niceea: unitatea Bisericii este dată de către Hristos Domnul; cei ce cred în El, păstrând învățătura Lui neschimbată, rămân în unitate, statornicindu-se în „Duh și în Adevăr” (Ioan 4, 24). Însuși Hristos aseamănă unitatea dintre Apostoli, unitatea sobornicității Bisericii, cu modelul comuniunii desăvârșite, a împreună lucrării și a împreună trăirii: Sfânta Treime. Astfel, punându-l în legătură cu Sinodul I Ecumenic de la Niceea,  înțelegem mai limpede textul Evangheliei de astăzi. Taina mântuirii noastre stă în taina unității: „Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una” (Ioan 17, 21). Biserica este astfel la nivel creat icoana Dumnezeirii necreate. Sfântul Grigorie Palama arată deseori în scrierile sale cum credinciosul se face părtaș iubirii dumnezeiești, dobândindu-și locul său în comuniunea sau obștea îndumnezeirii. Evanghelia de astăzi, dar în același timp și pilda Sfinților Părinți adunați la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, ne arată că dreapta credință se păstrează doar în unitate, adică în Biserică, și numai în Biserică.

Un text liturgic din Slujba Vecerniei de la această Duminică sistematizează în chip cu totul lămurit învățătura pe care Părinții de la Sinodul I Ecumenic ne-au lăsat-o: „Pomenirea de astăzi, cea de peste an, a purtătorilor de Dumnezeu Părinți, adunați din toată lumea în strălucita cetate a Niceei, adunarea ortodocșilor, ca niște evlavioși, cu credință să o prăznuim. Căci aceștia au nimicit cu buna gândire învățătura cea nelegiuită a ticălosului Arie și l-au alungat sobornicește din Biserica a toată lumea; și au învățat pe toți să mărturisească lămurit că Fiul lui Dumnezeu este deoființă cu Tatăl, împreună veșnic și mai înainte de veci, lăsând în scris aceasta, cu grijă și cu evlavie, în Simbolul credinței. Pentru aceasta și noi, urmând dumnezeieștilor lor învățături, crezând cu tărie, ne închinăm Tatălui și Fiului și Duhului Sfânt, Treimii Celei deoființă, întru o Dumnezeire". Astfel, putem vedea asemănarea dintre ereticul Arie, care a încercat să rupă în secolul IV unitatea Bisericii, cu cea a fiului pierzării, Iuda Iscarioteanul, amintit de textul scripturistic din Duminica aceasta. Toate textele liturgice de la slujbele de astăzi îl aseamănă în acest sens pe Arie „cel numit cu numele turbării, care s-a turbat cumplit și a grăit cuvinte nedrepte împotriva Înălțimii” cu Iuda Iscarioteanul, apostolul vânzător.

Toate aceste lucruri lămuresc faptul că Sfinții Părinți au așezat acum, în Duminica dintre Înălțare și Pogorârea Duhului Sfânt, cinstirea părinților de la Sinodul I Ecumenic. Numai stând în unitate de credință dobândim Duhul Sfânt. Numai păstrând credința dreaptă neștirbită rămânem în Biserică. Cel ce se îndepărtează de dreapta credință câtuși de puțin, se depărtează și Duhul de el. Păstrarea și propovăduirea dreptei credințe sunt condițiile fundamentale pentru rămânerea în Duh și Adevăr. Ereticul este în afara Bisericii, în afara Adevărului, în afara Duhului Sfânt. Hristos Domnul înainte de a Se înălța la Ceruri le spune Apostolilor să rămână în Ierusalim, să nu se depărteze de această cetate (Faptele Apostolilor 1, 4), așteptând făgăduința făcută lor; altfel spus, le poruncește să rămână în dreapta credință spre a putea primi făgăduința făcută lor: trimiterea Duhului Sfânt, Care Îl și  face veșnic prezent pe Hristos cu ei.

Viața veșnică este condiționată de mărturisirea dreptei credințe: „Viaţa veşnică este aceea ca să Te cunoască pe Tine, singurul, adevăratul Dumnezeu şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3). După căderea omului în păcat și pierderea implicită a Cuvântului lui Dumnezeu din inima sa, omul a pierdut comunicarea paradisiacă pe care o avea cu Dumnezeu, putând să ajungă la o comunicare și comuniune adevărată cu Acesta, doar prin curățirea de patimi și împărtășirea de Cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură, și mai cu seamă prin unirea cu Trupul euharistic al Mântuitorului Iisus Hristos. Altfel spus, Dumnezeu Se comunică pe Sine oamenilor prin Cuvântul Său din Sfânta Scriptură, dar mai ales prin unirea personală cu aceștia în Taina Sfintei Euharistii. La starea de desăvârșire, de asemănare cu Dumnezeu, nu se poate ajunge decât printr-un efort ascetic, prin nevoințe susținute. Comuniunea cu Dumnezeu presupune eliberarea de tot ceea ce-l ține înlănțuit pe om de această lume. Simultan cu eforturile omului de a tinde către Dumnezeu, cu nevoințele lui de a se ridica spre Arhetipul Său, și Dumnezeu Se coboară către om. Astfel, Cuvântul scripturistic pregătește întotdeauna în noi unirea cu Hristos în Taina Euharistiei. Cunoașterea lui Dumnezeu este întotdeauna fundamentată pe cuvântul lui Dumnezeu, inspirat de Duhul Sfânt, citit și interpretat în Duhul Sfânt, în Biserică – Trupul lui Hristos, Trup duhovnicesc al aceluiași Cuvânt întrupat. Omul, trăind prezenţa Cuvântului lui Dumnezeu în inima sa ca o tensiune permanentă, ca un dor neîncetat, creşte epectatic în cunoaşterea lui Dumnezeu, în aşa măsură încât se uneşte tot mai mult cu Dumnezeu. Cunoaşterea lui Dumnezeu este astfel nesfârşită, urcuşul către Dumnezeu nu se termină niciodată, iubirea nu se epuizează, ci creşte permanent, iar această creștere concomitentă a omului în cunoașterea și iubirea lui Dumnezeu întărește și unitatea Bisericii, adică comuniunea celor ce cresc în aceeași credință, în aceeași iubire.

Să ne rugăm Milostivului Dumnezeu să ne țină pe toți uniți în mărturisirea dreptei credințe, să ne dea la toți puterea și curajul mărturisirii credinței neschimbate și să ne întărească în dragostea Sa, care este izvorul cunoașterii drepte a lui Dumnezeu, dar și al unității Bisericii. Să rămânem toți uniți în aceeași credință, cu mintea și inima în Ierusalimul ceresc, așteptând în tăcere și rugăciune venirea Duhului Sfânt întru noi toți! Așa să ne ajute Dumnezeu!