Eşti aici

Cateheze pentru copii despre Viața Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, în Protopopiatul Horezu

26 Octombrie 2016 / Învățământ

Cu ocazia sărbătoririi Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, în Protopopiatul Horezu, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a continuat seria catehezelor pentru copii.

În Parohia Foleștii de Sus, biserica parohială sărbătorește ca al doilea ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Prăznuirea a început în ajun cu slujba Vecerniei cu Litia săvârșită de un sobor de preoți.

Bucuria sărbătorii a continuat prin susținerea catehezei despre viața sfântului, prezentată de profesorul de religie Liviu-Bogdan Tudor, după care părintele paroh Vasile-Emanoil Găman a scos în evidență responsabilitatea  pe care o au tinerii pentru propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu  și punerea lui în practică în fața celorlalți, la fel cum a făcut Sfântul Mare Mucenic Dimitrie.

Finalul serii a fost încununat de un mic spectacol de pricesne susținut de copiii corului Aghiofilia al parohiei.

Cinstirea Sfântului Mucenic Dimitrie a continuat a doua zi cu slujba Sfintei Liturghii, la care au participat și elevii Școlii Gimnaziale Tomșani din satul Foleștii de Sus, îndrumați de profesorul lor de religie.

Și în Parohia  Negrulești – Bârzești, Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, ocrotitorul bisericii parohiale, a fost prăznuit începând cu slujba Vecerniei. În cateheza susținută în cadrul slujbei, părintele paroh Marian-Codruț Șogor a prezentat copiilor Școlii Gimnaziale Bodești – Bărbătești, viața și minunile Sfântul Mucenic Dimitrie, interacționând într-un dialog  plăcut cu aceștia.

La Parohia Cernișoara, părintele paroh Dumitru Andronescu a desfășurat o serie de activități catehetice în cadrul căreia a fost prezentată tema „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie ostaș al lui Hristos”. La activitatea catehetică au participat elevii Școlii Primare Cernișoara  cu clasele I – IV, îndrumați de învățătorul Constantin Nuică. 

În parohia Berbești,  bisericuţa de lemn, monument istoric, din cătunul Păsărei, satul Dămţeni, ce datează din 1819 și-a sărbătorit hramul.  Părintele paroh Ion Şolea-Mateescu împreună cu preotul coslujitor Bogdan Milea, au pregătit o seară catehetică pentru copii din acest cătun prezenţi la slujba Vecerniei, în care au evidențiat viaţa şi martiul Sfântului Dimitrie.

 

Alte articole despre: