Festivitate de premiere pentru elevii merituoși din județul Vâlcea
82 elevi de la unitățile de învățământ din cuprinsul județului Vâlcea, care au obținut premii și mențiuni la etapa județeană a Olimpiadei naționale de Religie Ortodoxă și a Concursului național interdisciplinar de limba și literatura română și religie (clasele a V-a – a XII-a) „Cultură și Spiritualitate Românească”, au participat vineri, 7 iunie, la o festivitate de premiere, în semn de recunoștință, pentru efortul depus.
Festivitatea de premiere a fost precedată de slujba de Te Deum, săvârșită în Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Ierarh Nicolae din municipiul Râmnicu-Vâlcea de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Seminarului Teologic Ortodox din Râmnicu-Vâlcea, condus de pr. Siluan-Dumitru Scurtu.
Alături de elevi, au participat Andra Bica, inspector școlar general Vâlcea, profesori coordonatori și părinți.
La finalul slujbei, Chiriarhul Râmnicului a felicitat pe toți cei prezenți.
„Felicităm pe toții elevii olimpici, care au obținut rezultate deosebite la Olimpiadele și concursurile naționale, dar și pe cadrele didactice, care au pregătit pe acești tineri. De aceea, Îl rugăm pe Dumnezeu ca să-i întărească în bunătate și să le dăruiască sănătate atât lor, cât și părinților și profesorilor, și mult spor în tot ceea ce fac”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie.
După slujba de Te Deum, evenimentul festiv a continuat cu înmânarea de către Înaltpreasfinția Sa a unei diplome și a unui dar din partea Arhiepiscopiei Râmnicului fiecărui elev merituos. În semn de apreciere, Chiriarhul Râmnicului a oferit o Diplomă de excelență doamnei inspector școlar general Andra Bica.