Educația - lumină pentru suflet și nădejde pentru viitor
Orice început care stă sub semnul binecuvântării lui Dumnezeu ne îndeamnă să lucrăm cu mai multă atenție și dedicare, având conștiința că tot ceea ce ne propunem să facem va fi spre folosul și edificarea noastră ca persoane libere și responsabile care privesc cu nădejde spre viitorul lor, atât în această viață, cât și în veșnicie. De aceea, putem afirma că educația este un proces care nu presupune o finalitate, deoarece se adresează sufletului și minții care au fost create de Dumnezeu ca să fie într-un continuu progres spre desăvârșire, după cum spune înțeleptul împărat Solomon, că „îndemnurile care dau învăţătură sunt calea vieţii” (Pildele lui Solomon VI, 23).
Dumnezeu, ca un Părinte iubitor, îi învață în permanență pe oameni să facă binele, le poartă mereu de grijă, îi îndeamnă, îi îndreaptă cu blândețe, îi așteaptă cu răbdare și le dă putere să o ia de la capăt atunci când sunt descurajați. Astfel, o educație întărită de credință și o credință luminată de educație se desăvârșesc prin duhul comuniunii și prin faptele dragostei creștine.
Precum se întipărește sigiliul în ceară, așa se întipăresc valorile educației, credinței și culturii în sufletul fiecărui tânăr. Frumusețea interioară a sufletului de copil, sinceritatea și curăția inimii, râvna pentru învățătură și bunăcuviința acestuia trebuie să se împletească cu optimismul care izvorăște din prieteniile frumoase, bazate pe respect, recunoștință și dăruire de sine.
Profesorii și învățătorii sunt chemați să fie lumină în viața elevilor, să fie aproape de sufletul lor, să-i însoțească și să le îndrume pașii, având disponibilitate în a-i asculta și a-i povățui, în a le spori încrederea în sine și a le risipi emoțiile, și, uneori, chiar să suplinească, cât le stă în putere, lipsa de afecțiune acolo unde o constată, căci, după cum spunea filosoful Aristotel, „educarea minţii fără cea a inimii nu este educație deloc”. Purtându-se cu blândețe, tact și răbdare, chipul dascălului rămâne zugrăvit ca o icoană în inima învățăceilor întreaga lor viață, alături de chipurile părinților, bunicilor, fraților și colegilor.
Elevilor le dorim să descopere bucuria învățăturii, entuziasmul unei vocații și a unei chemări autentice care să-i facă să se simtă împliniți, înțelegând că lucrurile bune și durabile nu se obțin fără efort, iar risipirea în cele din jur le consumă energia și pacea sufletească. „Vedem clar doar cu inima. Tot ce e esențial e invizibil pentru ochi”, spunea un personaj din povestea Micul Prinț a lui Antoine de Saint-Exupery, de unde înțelegem că principiile cu adevărat importante precum educația, credința și bunătatea au o valoare nepieritoare, veșnică, chiar dacă nu pot fi măsurate în mod obiectiv.
În perioada școlii, părinții trebuie să fie colegii de acasă ai copiilor, care se bucură pentru rezultatele frumoase, împărtășesc emoția unei evaluări, trec împreună peste micile piedici, vorbesc cu copilul despre viitorul, speranțele și visurile lui. În felul acesta, odată cu creșterea fizică, are loc și creșterea duhovnicească, care este întâia roadă bună și bineplăcută lui Dumnezeu, dar și adevărata comoară a fiecărui părinte în parte.
După îndemnul Sfântului Apostol Pavel de a urmări „cele ale păcii şi ale zidirii unuia de către altul” (Romani XIV, 19), Biserica încurajează copiii şi tinerii să-şi trăiască viaţa în comuniune de iubire cu Dumnezeu şi cu aproapele, amintindu-le permanent că prin învățătură se cultivă modestia, se antrenează altruismul și se promovează în cel mai frumos mod chibzuința și generozitatea.
Îl rugăm pe Mântuitorul Hristos, „Părintele luminilor” (Iacov I, 17) să dăruiască tuturor elevilor spor la învățătură, ca să poată privi cu nădejde și demnitate spre viitor, pentru bucuria și împlinirea profesorilor și a părinților care i-au îndrumat și educat cu dragoste!
† Varsanufie
Arhiepiscopul Râmnicului
