Eşti aici

Ceremonia de depunere a urnei cu eșantioane de pe câmpurile de luptă și din cimitirele de onoare din timpul celor două Războaie Mondiale

26 Septembrie / Cultural

Înalpreasfințitul Părinte Varsanufie a așezat, joi, 26 septembrie, în fundația monumentului eroilor din cadrul Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, urna în care au fost introduse săculețe cu eșantioane de pe câmpurile de luptă și din cimitirele de onoare din timpul celor două Războaie Mondiale, spre veșnică pomenire și aducere aminte a faptelor mărețe a celor ce s-au jertfit pentru apărarea Patriei și a credinței ortodoxe strămoșești, pentru întregirea neamului, pentru unitatea, libertatea și demnitatea poporului român. 

În perioada 2018-2023, după ce au fost identificate câmpurile de luptă de pe teritoriul județului Vâlcea, unde în toamna anului 1916 s-au desfășurat confruntări grele, de apărare, împotriva ocupantului germano-austro-ungar, mai mulți voluntari, membri activi și colaboratori ai Filialei Județene „Matei Basarab” Vâlcea a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, la inițiativa și sub coordonarea președintelui acesteia, istoricul Eugen Petrescu, au prelevat 73 eșantioane de pământ de pe câmpurile de luptă (45 situate la Est de râul Olt, în perimetrul vâlcean al Munților Făgăraș și Subcarpații Vâlcii; 28 de pe câmpurile de luptă situate la Vest de râul Olt, Munţii Lotrului, Munții Căpăţânii și Subcarpații Vâlcii) precum și alte 7 eșantioane prelevate din cimitire și parcele de onoare situate de-a lungul Văii Oltului, între Drăgășani și Titești:
Câmpuri de luptă: 
-la Est de râul Olt: Câinenii Mici, Muntele Pleșu, Zănoaga Câinenilor, Valea Curpenului, Chica Fedeleșului, Gropile Turcilor, Dealul Măgura, Munţii Coţi, Muntele Sterminoasa, Muntele Cocorâciu, Muntele Bulzu, Muntele Budislavu, Muntele Mâzgavul, Muntele Faţa Sfântului Ilie, Muntele Cărbunarul, Muntele Omul de Piatră, Muntele Mormântul, Muntele Călugărul, Vârful Zănoaga, Muntele Mâglele, Muntele Sule, Valea Cerbului, Greblești, Găujani, Boișoara, Titești, Spin(u), Poiana Spinului, Perișani, Mlăceni, Poiana, Clocotici, Mamurile, Vârful Teancul, Munţii Cozia, Drăgănești, Copăceni, Rădăcinești, Enculești, Robaia, Dăești, Surpați, Valea Babii, Linia-Budești, Dealul Negru.
- la Vest de râul Olt: Râu Vadului, Câinenii Mari, Dealul lui Vlad, Muchia Cățănelului (Vf. Căţănelu), Coasta Câinenilor, Vârful Mândra, Vârful Sârbinul, Şasa Mândrii, Muntele Robu, Muntele Danu, Muntele Murgașu, Vârful Zănoaga, Vârful Gorganu Mare, Muntele Pietrosu, Dealul Pleașa, Muntele Râgla (Rigloul), Muntele Veverețu (Veverițu), Vârful Dobrunu, Vârful Pleşii, Robești, Călinești, Proieni, Golotreni, Brezoi, Mănăstirea Cozia-Căciulata, Călimănești, Dealul Tobuleaţa-Muereasca, Gura Văii-Bujoreni.
Cimitire eroi: municipiul Râmnicu-Vâlcea (Cetățuia), municipiul Drăgăşani, oraşul Brezoi (Cimitirul Internațional Călineşti), orașul Călimănești (Mănăstirea Cozia), comuna Perişani (sat Pripoare), comuna Titești (Cimitirul Internaţional situat pe Dealul Mlăcii), comuna Bujoreni (sat Bogdănești).
De asemenea, au fost prelevate două eșantioane de pământ din locurile de veci ale eroilor celui de-Al Doilea Război Mondial (1941-1945): un eșantion din Cimitirul Eroilor „Cetățuia”, Râmnicu-Vâlcea, unde, într-o parcelă distinctă, își dorm somnul de veci mai mulți eroi vâlceni căzuți în luptele din Munții Tatra (Cehoslovacia, astăzi Slovacia) și un eșantion din Cimitirul Eroilor Drăgășani.
La inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în ziua de 26 septembrie 2024, în ajunul prăznuirii Sfântului Ierarh martir Antim Ivireanul, ocrotitorul cetății Râmnicului, s-a așezat această urnă, în dangăt de clopot și cu onoruri militare, la temelia monumentului comemorativ construit în memoria eroilor români, în cadrul Centrului Eparhial, de către pietrarul Laurențiu Mihai Stoian, din Alexandria.
Urna Eroilor Cunoscuți și Necunoscuți ai Marelui Război, Eliberatori și Întregitori de Țară, 1916-1919 și ai celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945, a fost realizată de meșterul popular Eugen Pătru din comuna Vlădești.

Alte articole despre: