„Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Hristos constituie arătarea „întru putere” a Împărăţiei lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie

Înaltpreasfinția Sa a reliefat faptul că „pe Tabor, ucenicii Domnului, Petru, Ioan și Iacob,   au avut parte de o cunoaştere mai presus de ceruri, căci „pe când Se ruga Domnul, chipul feţei Sale s-a făcut altul (Luca IX, 29), „și S-a schimbat la faţă înaintea lor şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei XVII, 2).

Sfântul Grigorie Palama învață că Mântuitorul S-a schimbat la Faţă „nu primind ceea ce nu avea, nici preschimbându-Se în ceea ce nu era, ci descoperindu-Se ucenicilor Săi ceea ce era, deschizând ochii lor şi făcându-i din orbi, văzători”. În conştiinţa apostolilor s-a petrecut o schimbare, pentru că au primit, preţ de o clipă, putinţa de a vedea pe Învăţătorul Lor aşa cum era, strălucind de lumina veşnică a Dumnezeirii Sale. Şi „un nor luminos i-a umbrit pe ei şi iată glas din nor zicând: «Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L»” (Matei XVII, 5). Era norul Mângâietorului, Care îi răcorea în lumina incandescentă a slavei dumnezeiești. Sfinții Apostoli Petru, Ioan și Iacob au fost martorii unei teofanii. Așadar, pe Tabor, Sfinţii Apostoli au asistat la o manifestare vizibilă a slavei dumnezeieşti, proprie celor trei Persoane.

În Luminânda sărbătorii, imnograful mărturiseşte: „Cuvântule Cel ce eşti lumina neschimbată, a Tatălui luminii nenăscut, întru arătata lumina Ta, astăzi în Tabor am văzut lumină pe Tatăl, lumină şi pe Duhul, care aduce la lumină toată făptura”.

Sfântul Duh este prezent la Schimbarea la Fată a Mântuitorului, obiectiv prin harul ce strălucea pe faţa lui Hristos, iar subiectiv în Sfinţii Apostoli prezenţi, care învață Sfântul Maxim Mărturisitorul, „s-au mutat de la trup la duh, înainte de a lepăda viaţa în trup. Aceasta li s-a întâmplat prin schimbarea lucrărilor simţurilor, pe care o pricinuia în ei Duhul, înlăturând acoperămintele patimilor de pe puterea înţelegătoare”. Sfinții Apostoli au fost părtași unei cunoaşteri a lui Dumnezeu mai presus de ceruri.

De aceea și mărturisește Sfântul Evanghelist Ioan ulterior: „Şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.” (Ioan 1, 14)., iar Sfântul Apostol Petru, în Epistola a II-a, vorbește despre vederea în slavă: „am văzut slava Lui cu ochii noştri. Căci El a primit de la Dumnezeu-Tatăl cinste şi slavă atunci când, din înălţimea slavei, un glas ca acesta a venit către El: «Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit». Şi acest glas noi l-am auzit pogorându-se din cer pe când eram cu Domnul în muntele cel sfânt” (II Petru 1, 16-18).

Este aici o anticipare a umplerii de har, pe care o vor cunoaşte în ziua Cincizecimii Sfinţii Apostoli şi care se va generaliza prin Taina Botezului şi a Mirungerii la toţi membrii Bisericii. În mod deosebit însă o experienţă asemănătoare o vor face de-a lungul veacurilor marii asceţi sau isihaşti, despre a căror experienţă va da mărturie sigură Sfântul Grigorie Palama, cel ce va sistematiza în Răsărit teologia harului.

De aceea, Sfinții Părinți spun că nu există altă cale pe care credinciosul să se desăvârşească, decât cea urmată de Mântuitorul Hristos şi din puterea lui Hristos, Care a asimilat în umanitatea Lui energiile divine nesfârşite, făcându-le energii ale acesteia, dar, în acelaşi timp, accesibile nouă. Duhul nu are alt rol decât acela să ne facă proprii aceste energii ale lui Hristos şi darurile care ne apropie de asemănarea cu El.

Prezenţa Sfântului produce o schimbare a simţurilor mai presus de fire, datorită căreia „acoperămintele pa­timilor” sunt îndepărtate de pe „puterea lor înţelegătoare” și, de aceea, Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Hristos constituie arătarea „întru putere” a Împărăţiei lui Dumnezeu”, a precizat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.