ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului: „Postul și rugăciunea sunt singurele posibilități ale omului de a ieși din robia patimilor”

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a subliniat importanța credinței în drumul omului către Împărăția lui Dumnezeu, îndemnându-i pe credincioși în urmarea virtuților creștine, cu precădere a postului și a rugăciunii, care îl conduc pe om către sfințenie.

„În duminica acesta, duminica a patra din Post, am ascultat citindu-se din Evanghelia Sf. Apostol și Evanghelist Marcu, un fragment în care Mântuitorul face o vindecare. Nu este vorba despre o vindecare oarecare. Desigur, pentru toți cei care erau necăjiți, pentru toți cei care erau bolnavi, vindecarea pe care o aducea Hristos era foarte importantă.

De data aceasta este vorba despre un tată care suferea mult pentru copilul lui. Un copil care, așa cum mărturisește evanghelistul, suferea pentru că era stăpânit de un duh al muțeniei. Dar nu numai că nu vorbea, dar și dinții săi scrâșneau și, de multe ori, duhul acesta îl arunca în apă ca să-l înece, sau în foc ca să-l ardă.

Omul acesta, mai înainte de a veni la Mântuitorul, cum însuși mărturisește, a fost la ucenicii Lui și i-a rugat să alunge duhul cel rău de la copilul său.

Puteau să facă lucrul acesta? Puteau. Mărturisește Evanghelia că Mântuitorul le-a dat putere să calce peste șerpi și peste scorpii, să scoată duhuri necurate din oameni și chiar să-i vindece.

A venit omul acesta la Mântuitorul și I-a zis: Doamne, ajută-mă! Mântuitorul, ca să vădească cât de mare era necredința fariseilor, a cărturarilor și a saducheilor, care vedeau câte minuni a făcut, chiar învieri, și, în continuare, ochii lor erau legați, îi spune acestuia, exclamând: neam necredincios, până când voi fi cu voi? L-a întrebat pe omul acesta: Câtă vreme este de când copilul tău suferă? El i-a spus: din pruncie, și a mărturisit credința pe care Hristos i-a cerut-o, pentru că l-a întrebat: Crezi? Și el a zis: Da, Doamne, ajută necredinței mele!”.

Continuând cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a explicat celor de față versetul scripturistic: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!”.

„Ni s-ar părea că este o contradicție în termeni. Pe de o parte, mărturisește credința, întărind prin aceasta afirmația lui, Da, Doamne!, și continuă cu ajută necredinței mele!

Ce vrea să însemne acest cuvânt? Ei bine, acest cuvânt înseamnă că și dacă este o urmă de scăpare, atunci Hristos este rugat să țină cont de ea. Tatăl copilului era conștient de puținătatea credinței lui, dar cunoștea și milostivirea cea infinită a lui Dumnezeu, dragostea nețărmurită care nu ține cont de puținătatea virtuților noastre.

Pe de altă parte, vedem smerenia tatălui care, oricâtă credință ar fi avut, își dă seama de faptul că este o făptură slabă și ar fi trebuit să aibă mult mai multă credință”.

Totodată, Înaltpreasfinția Sa a stăruit asupra celor două virtuți reliefate de pericopa evanghelică citită în cadrul Sfintei Liturghii, anume: postul și rugăciunea, ca trepte, scări care conduc sufletul către învierea lui din moartea păcatului.

„Evanghelia aceasta ne învață și ne întărește în același timp că cele două arme, în afară de Sfânta Cruce, împotriva diavolului, și anume postul și rugăciunea. Acestea sunt aripile noastre către cer. Acestea îndepărtează de la noi orice putere are vrăjmașul. Postul și rugăciunea sunt prezente în viața marilor patriarhi și profeți ai Vechiului Testament, în viața Mântuitorului, a ucenicilor Săi, a sfinților pe care noi îi cinstim. De aceea, postul și rugăciunea sunt acum, când am trecut de jumătatea postului, pentru fiecare dintre noi, îndemn către sfințenie, puterea noastră de a rămâne lângă Dumnezeu și singurele posibilități ale omului de a ieși din robia patimilor”.

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a încheiat cuvântul de învățătură stăruind asupra vestirii Pătimirilor Mântuitorului Hristos, vestire făcută de Evanghelia de astăzi, dar și importanța participării la deniile din Săptămâna Pătimirilor:

„Tot Evanghelia pe care am ascultat-o astăzi, în afară de aceste învățături, ne mai pune înainte Pătimirile Mântuitorului pentru că nu peste mult timp, peste numai 14 zile, vom intra în Săptămâna Mare sau în Săptămâna Pătimirilor, atunci când vom putea să rămânem lângă Hristos, nu cum au făcut ucenicii care s-au risipit, când a fost dus în curtea arhiereului și toți s-au risipit ca niște pui de găină. De aceea, spune Mântuitorul cuvântul acesta:  Ierusalime, Ierusalime, de câte ori am vrut să adun pe fiii tăi cum adună cloșca puii! Cei care erau lângă El au fugit toți, și Petru care merge după El, și acesta se leapădă și-L lasă singur.

Noi avem această posibilitate ca în Săptămâna Mare să venim zi de zi și să rămânem lângă Domnul Hristos la slujbele care se numesc denii. Avem posibilitatea să fim lângă El atunci când Iuda Îl vinde, atunci când este prins, atunci când este pălmuit, atunci când este batjocorit, când este dus de la Ana la Caiafa și la Pilat, atunci când este dat spre răstignire, și să așteptăm Învierea Lui. Să nu facem cum au făcut ucenicii Lui și să ne luăm cu treburile obișnuite! Măcar în săptămâna aceasta, cea mai sfântă din an, să o petrecem împreună cu Hristos!”.