pelerinaj

  • Pelerinaj pentru credincioșii Parohiei Mălaia

    Membrii centrului de zi ,,Sfânta Cuvioasă Parascheva”, din cadrul Parohiei Mălaia, au participat în perioada 31 octombrie - 1 noiembrie 2023, împreună cu părintele paroh Vasile Rogoz, la un pelerinaj, organizat la vetrele monahale din Moldova.

    3 Noiembrie 2023
  • Pelerinaj pentru copiii din Parohia Dângești

    Parohia Dângești din cadrul Protopopiatului Călimănești a organizat un nou pelerinaj la care au participat mai mulți copii din comunitate.

    6 Septembrie 2023
  • Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie la Pelerinajul de Florii: „Să luăm putere și har de la Cel ce merge smerit spre Patimă de bunăvoie”

    „Să alergăm spre virtute, să ne sârguim prin pocăință și să ne grăbim a ne sui în finicul cel înalt al dreptei credințe, din care văzându-L pe Mântuitorul Hristos, să luăm putere și har de la Cel ce merge smerit spre Patimă de bunăvoie și să-i strigăm împreună cu pruncii: „Osana Fiul lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!” (Matei XXI, 9)”, i-a îndemnat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, pe toți cei care au participat la Pelerinajul de Florii în municipiul Râmnicu-Vâlcea, sâmbătă, 16 aprilie.

    16 Aprilie 2022
  • Pelerinaj pentru copiii de la Fundația „Inimă pentru inimă”

    Copiii care beneficiază de sprijin din partea Fundației „Inimă pentru inimă” au mers în mers joi, 26 august, în pelerinaj la mănăstiri din Argeș împreună cu elevi ai Seminarului Teologic Sfântul Nicolae și voluntari ai Grupului catehetic Sfântul Ioan Gură de Aur,  însoțiți fiind de Părintele Nicolae Proteasa.

    28 August 2021
  • Pelerinaj cu moaștele Sfântului Ierarh Calinic la Mănăstirea Frăsinei

    După slujba de sfințire a noii racle de argint în care au fost așezate moaștele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, împreună cu părinții stareți ai mănăstirilor vâlcene, obștea monahală de la Mănăstirea Frăsinei și pelerinii prezenți, au mers în pelerinaj de la piatra de hotar în care a fost așezat „legământul” până la biserica mare a mănăstirii, ctitoria sfântului.

    15 Mai 2021
  • Credincioși vâlceni în pelerinaj la mănăstirile Prislop și Lainici

    Credincioși vâlceni au participat joi, 28 noiembrie, la o nouă acțiune cultural-duhovnicească în cadrul programului „Phirutno vas o des - Pelerin pentru o zi”. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, părintele Nicolae-Dorin Buda, inspector coordonator al Departamentului de misiune pentru rromi din Arhiepiscopia Râmnicului, a organizat un pelerinaj  la mănăstirile Prislop și Lainici.

    2 Decembrie 2019
  • Phirutno vaś o des - Pelerin pentru o zi

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului,  Părintele Nicolae Dorin Buda, inspector coordonator al Departamentului de misiune pentru rromi din Arhiepiscopia Râmnicului, a organizat sâmbătă 16 noiembrie, un pelerinaj la Mănăstirea Sfântul Dimitrie Basarabov din Bulgaria, Mănăstirea Sfântul Ioan Rusul și Mănăstirea Comana din Episcopia Giurgiului.

    18 Noiembrie 2019
  • Enoriași din Parohia Dobrușa, pelerini la începutul Postului Nașterii Domnului

    Pelerinajului lăuntric către Hristos la începutul Postului Nașterii Domnului i-a fost alăturat de părintele Dragoș Butușină și enoriași de la Parohia Dobrușa din Protoieria Drăgășani pelerinajul faptic la mănăstirile Prislop și Lainici.

    18 Noiembrie 2019
  • Enoriași din Parohia Dobrușa, pelerini la mănăstiri din Vâlcea și Sibiu

                Parohia Dobrușa din comuna Ștefănești, Protoieria Drăgășani, a organizat sâmbătă, 19 octombrie, un pelerinaj la mănăstiri din județele Vâlcea și Sibiu.

    19 Octombrie 2019
  • Pelerinaj pentru copii merituoși de la Școala Gimnazială din Călimănești

    Parohia Călimănești I a organizat la începutul acestei săptămâni o nouă acțiune cultural-religioasă pentru 50 de elevi cu rezultate bune la învățătură ai Școlii Gimnaziale Șerban Vodă Cantacuzino din orașul Călimănești.

    14 Octombrie 2019
  • Pelerin în Dobrogea străbună, pelerinaj pentru copiii din Parohia Câineni II

    În perioada 1-5 septembrie, Parohia Câineni II din Protopopiatul Călimănești a organizat în parteneriat cu Primăria comunei Câineni și Școala Gimnazială „General David Praporgescu”, un pelerinaj pentru copiii din comunitate, inițiat de părintele Ionuț-Alexandru Istratie.

    8 Septembrie 2019
  • Pelerinaj pentru tineri în Protoieria Râmnicu Vâlcea

    În perioada vacanței de vară, parohiile din Protoieria Râmnicu Vâlcea, sub coordonarea Sectorului Învățământ și Activități cu tineretul, organizează pelerinaje și excursii tematice, școli de vară și întâlniri ale tinerilor.

    15 Iulie 2019

Pagini