Binecuvântare arhierească la hramul Mănăstirii Vârful lui Roman
„Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este „Sfeşnic al Luminii dumnezeieşti”, frumuseţea ei venind dinlăuntrul ființei sale, ca fiind cea „plină de har” (Luca I, 28) și împodobită pe veci cu darurile Duhului Sfânt. Maica Domnului este „Hotarul” dintre firea cea creată şi necreată, este cleştele cu care serafimul a luat cărbunele dumnezeirii harului, este mijlocitoarea nenumăratelor daruri, care se împărtășesc în mod necontenit, fiind cu adevărat locaş al binecuvântărilor Duhului și visteria bunătăţilor”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în cadrul Sfintei Liturghii săvârșite la Mănăstirea Vârful lui Roman.
Înaltpreasfinția Sa a subliniat faptul că „după adormirea și așezarea în mormântul din Ghetsimani, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a fost mutată în Împărăția Cerurilor, după cum fusese proorocit de către psalmistul David: „stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată (Psalmul XLIV, 11).
„Pomenirea acesteia este sărbătoare plină de bucurie şi lauda întregii făpturi, nu numai pentru că S-a reînnoit pomenirea minunilor Maicii Domnului, ci se adaugă la acestea şi minunea comună şi nouă a adunării sfinţilor Apostoli din toate neamurile la preasfânta ei înmormântare, şi cântările acelea de Dumnezeu insuflate şi de Dumnezeu descoperite, slujirile îngereşti, corurile şi liturghiile îngereşti şi ale Apostolilor. Sfinţii Apostoli au petrecut-o, au urmat-o, au conlucrat şi s-au împotrivit împreună răutăţii, au ajutat şi au fost ajutaţi şi împreună au slujit şi cântat, cu toată puterea, cu cei care pururea preamăresc trupul acela de viaţă începător şi de Dumnezeu dăruit, tămăduirea mântuitoare a neamului nostru, lauda întregii făpturi”, spune Sfântul Grigorie Palama.
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este „rugul cel aprins” (Ieșirea III, 2), „Chivotul legii” (Numeri XVII, 4), „Toiagul lui Aaron ce a odrăslit” (Numeri XVII, 8), „mana cerească preadulce” (Psalmul LXXVII, 28), „numele Celui fără nume, mai presus de orice nume” (Ieșirea III, 14), „muntele lui Daniel din care s-a desprins piatra cea unghiulară, Hristos, dar netăiată de mână omenească” (Psalmul CXVII, 22), „ușa cea pecetluită pe care numai Domnul va umbla fără a o deschide” (Iezechiel XLIV, 2), „izvor care procură toate darurile Lui dumnezeiești și mai presus de fire”.
Temeiul cinstirii Maicii Domnului „stă deopotrivă în faptul alegerii ei de către Dumnezeu pentru a avea un rol unic în iconomia mântuirii lumii, dar și în demnitatea și valoarea ei personală, în calitățile și virtuțile ei fără seamăn”. Cinstirea Maicii Domnului a început încă din timpul vieții ei, persoana ei fiind totdeauna asociată în mod firesc cu aceea a Fiului ei, fiind înconjurată de dragostea și respectul celor din jurul Mântuitorului. Sfântul Ioan Damaschin, în Omilie la Adormire, o numește pe Maica Domnului „templul Cuvântului”, „mai cinstită decât heruvimii și mai preamărită decât serafimii”, însă, deopotrivă, este numită „acoperitoare, apărătoare, mijlocitoare, ajutătoare a creștinilor”. Ea înalță rugăciunile credincioșilor la tronul lui Dumnezeu și, de aceea, înaintea icoanei Maicii Domnului ne încredințăm că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este o prezență vie și lucrătoare, în deplină comuniune cu cei în care are loc nașterea duhovnicească în virtuți”, a amintit Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.
