Eşti aici

Pelerin în Dobrogea străbună, pelerinaj pentru copiii din Parohia Câineni II

8 Septembrie 2019 / Învățământ

În perioada 1-5 septembrie, Parohia Câineni II din Protopopiatul Călimănești a organizat în parteneriat cu Primăria comunei Câineni și Școala Gimnazială „General David Praporgescu”, un pelerinaj pentru copiii din comunitate, inițiat de părintele Ionuț-Alexandru Istratie.

Prin intermediul acestui pelerinaj organizat de Biserică, tinerii au avut posibilitatea de a se cunoaşte mai bine și de a conștientiza moștenirea culturală și bogăția tradițiilor specifice spațiului Ortodoxiei. Dobrogea rămâne în spiritualitatea românească drept spațiul în care și-a desfășurat activitatea misionară Sfântul Apostol Andrei, iar mănăstirea ridicată în apropierea Peșterii sfântului, alături de celelalte toponime și tradiții moștenite, descoperă cinstirea deosebită de care s-a bucurat sfântul din partea creștinilor români. Pelerinajul a continuat apoi la mănăstirile Techirghiol și Dervent.

Alte articole despre: