Eşti aici

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a târnosit noua biserică din Parohia Olteanca

3 Noiembrie / Viața Eparhiei

„Modul în care omul transfigurează spațiul în viața aceasta se resfrânge asupra vieții lui veșnice”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 3 noiembrie, la Parohia Olteanca din Protoieria Drăgășani, unde a târnosit noua biserică închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.

Înaltpreasfinția Sa a arătat că „sfințirea bisericii la încheierea lucrărilor de construire și înfrumusețare cu pictură are o însemnătate deosebită în istoria comunității, întrucât are loc binecuvânarea și închinarea ofrandei clerului și credincioșilor. Este un moment solemn în care se aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru  darurile împărtășite, dar și un fericit prilej de a spori în dragostea față de Dumnezeu și față de aproapele.

Starea dobândită de om în viața aceasta se va amplifica neîncetat în viața veșnică, precum spune Însuși Dumnezeu, în cartea sfârșitului lumii: „ Cine este drept, să facă dreptate mai departe! Cine este sfânt, să se sfinţească încă! Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte!” (Apocalipsa XXII, 11).

De aceea, Biserica este un spațiu al sfințeniei, al rugăciunii și al comuniunii. Cu adevărat, Biserica este sinaxa sfântă și sfințitoare a celor văzute și a celor nevăzute adunate în Hristos, Capul și Mirele ei, care îi cuprinde pe toți creștinii vii și adormiți, alături de îngeri, de sfinți și de Maica Domnului. Biserica este scara pe care a visat-o patriarhul Iacov, sprijinită de pământ și cu vârful atingând cerul, pe care îngerii lui Dumnezeu se suiau și se coborau în grabă.

 Comuniunea adevărată nu poate fi realizată decât prin darul Duhului Sfânt, pentru primirea Căruia omul nu se poate pregăti altfel decât prin credință și smerenie. Pentru aceasta, Dumnezeu oferă fiecărui om câte o măsură diferită de daruri, dar fiecare se poate mântui prin darurile primite doar dacă devine un bun chivernisitor al acestora, pentru a se înmulți dragostea între oameni”, a reliefat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.

Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Olteanca, comuna Glăvile, a fost construită între anii 2019-2024.

Alte articole despre: