Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Stăruința în rugăciune și nădejdea puternică a bolnavului, care aștepta de treizeci și opt de ani vindecarea, i-au fost răsplătite prin vederea lui Dumnezeu”
„Dumnezeu, în bunătatea Sa, împlinește întotdeauna cererea celui care stăruie în rugăciune, a celui care își așază nădejdea în milostivirea Sa, iar bogăția darurilor împărtășite este mai presus de orice gest al semenilor”, i-a încredințat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, pe toți cei care au participat la sfințirea Bisericii cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Cuv. Macarie cel Mare” din satul Obislavu, comuna Grădiștea.
Continuând cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a precizat: „Dumnezeu, cunoscând suferința celui bolnav, pocăința sinceră și dorința de vindecare, vine în întâmpinarea acestuia. Sfântul Chiril al Alexandriei vede în apropierea Domnului de cel bolnav „o mărturie clară a bunătăţii lui Hristos în aceea că El nu aşteaptă rugăminţi de la bolnav, ci anticipează cererea lui cu propria bunătate iubitoare”.
Îl întreabă dacă dorește să fie vindecat „pentru a stârni o dorinţă crescândă şi o rugăminte sărguincioasă”, iar tămăduirea se descoperă a fi o manifestare a puterii dumnezeiești a lui Hristos, Care singur înfăptuiește acest act fără ca apa să fi fost tulburată cum, deseori, se întâmpla mai înainte.
Nu doar o ameliorare a stării bolnavicioase a adus Domnul Hristos în viața acestui om, care a fost bolnav timp de treizeci și opt de ani, ci o tămăduire deplină, care i-a dat posibilitatea de a merge singur și, mai mult decât atât, de a-și purta singur patul.
Cel vindecat nu cunoştea cine este Cel Care l-a vindecat, însă, încredințat fiind că ceea ce s-a petrecut cu el a fost lucrarea lui Dumnezeu, devine un mărturisitor al Domnului în comunitatea scandalizată că această vindecare a fost săvârșită într-o zi de sâmbătă. El începe o viață nouă după întâlnirea cu Mântuitorul Hristos, merge la templu, unde, întâlnindu-și Vindecătorul, primește sfatul de a trăi în evlavie și curăție, de a-și păzi sufletul de păcate: „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău” .
În lumina acestui îndemn, suntem datori să păstrăm mereu prezentă în suflet poruncile Mântuitorului”, a încheiat Înaltpreasfinția Sa.
La finalul Sfintei Liturghii, Chiriarhul Râmnicului l-a hirotesit în treapta de iconom stavrofor pe părintele Florin Popescu și a oferit diplome de vrednicie celor care au sprijinit lucrările de restaurare ale lăcașului de cult.
Biserica a fost zidită între anii 1907-1910 prin stăruința PC Pr. Paroh Mihai Obisloveanu, cu ajutorul binecredincioșilor creștini: Nicolae Ionescu și Nicolae Coconoiu, Ilie Trușcă și Ioan Coconoiu, care au donat terenul, precum și prin contribuția enoriașilor acestei parohii. Târnosirea locașului de închinare a fost săvârșită în data de 8 noiembrie 1910 de către vrednicul de pomenire episcop Ghenadie Băcăuanul.
De-a lungul timpului s-au realizat mai multe intervenții de consolidare și reparare a bisericii: în anul 1973 a fost restaurată pictura și înlocuită pardoseala, iar în anul 1998 s-a refăcut tencuiala exterioară, s-a reparat și schimbat acoperișul și s-a restaurat pictura din pridvor.
Lucrările de restaurare actuale au început în anul 2019 și s-au finalizat în anul 2021.