Eşti aici

Proiectul social „Așteptând Învierea”, la Parohia Dângești

1 Mai 2021 / Social

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Parohia Dângești din Protopopiatul Călimănești a oferit pachete cu alimente și produse de dezinfectare, în contextul pandemiei actuale, pentru 60 de familii defavorizate.

„În Joia Mare din Săptămâna Pătimirilor Domnului Hristos, am venit în sprijinul persoanelor cu posibilități financiare reduse, prin dăruirea 60 de pachete din partea parohiei noastre, constând în alimente specifice acestei sărbători pascale, cât și produse de dezinfectare în contextul pandemiei.

 Toate aceste activități și-au propus să aducă în sufletele tuturor nădejde de credință și bucurii duhovnicești pentru Praznicul Învierii”, a precizat  preotul Alexandru Popa.

Alte articole despre: