Eşti aici

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a sfințit noul paraclis de la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Teleorman

23 Septembrie / Știri din țară

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a oficiat duminică slujba de sfințire a Paraclisului „Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și Sfânta Muceniță Iustina” de la Mănăstirea „Sfânta Treime” din localitatea Drăgănești-Vlasșca, județul Teleorman, împreună cu Episcopul Galaction al Alexandriei și Teleormanului și Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul.

Cu această ocazie, au fost aduse spre închinare moaștele Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian de la Biserica Zlătari din Capitală.

După slujba de sfințire, ierarhii au oficiat Sfânta Liturghie la altarul exterior al așezământului monahal.

„Biserica aceasta, de acum înainte, este pentru fiecare dintre dumneavoastră adăpost duhovnicesc”, a spus la finalul Sfintei Liturghii Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.

„Îl rugăm pe Preabunul Dumnezeu ca să ne întărească pe toți în credință, ca să împlinească toate rugăciunile pe care noi, arhiereii și preoții, le facem astăzi pentru dumneavoastră și pentru întreaga lume”. „Să împlinească toate rugăciunile pe care dumneavoastră le faceți pentru mântuirea voastră, pentru cei care vă sunt apropiați, pentru cei dragi, pentru frați, pentru copii, pentru părinți, pentru soții, în așa fel încât fiecare dintre noi să dăm răspuns bun la înfricoșătoarea judecata lui Hristos”.

În prezent, la așezământul monahal se desfășoară lucrări de construcție a unei biserici închinate Sfintei Treimi.

Stareța mănăstirii, Stavrofora Mitrodora Gligor, coordonează cu grijă activitățile obștii monahale, implicându-se activ în supravegherea lucrărilor de construcție.

Alte articole despre: