Eşti aici

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a participat la sărbătoarea Sfântului Cuvios Irodion de la Mănăstirea Lainici

În a treia zi de Paști, la Mănăstirea Lainici din județul Gorj a fost prăznuit Sfântul Cuvios Irodion. 
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei și Preasfințitul Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, înconjurați de un ales sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură împărtășit cu acest prilej, Înaltpreafințitul Părinte Mitropolit Irineu a vorbit despre realitatea Învierii Mântuitorului Iisus Hristos și despre lumina cea necreată: „Lumina care a strălucit la mormânt și a orbit pe soldații romani este lumina slavei dumnezeiești. Nu este o lumină asemănătoare cu a soarelui, ci este Lumina neînserată, Lumina neapusă, este lumina necreată. Această lumină a strălucit din trupul Mântuitorului Hristos, pentru că firea umană, luată din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, este pătrunsă în întregime de harul și de puterea dumnezeiască. Prin învierea din morți, trupul Mântuitorului Se arată întru totul strălucit și pătruns de harul dumnezeiesc, încât firea umană a Domnului este una cu dumnezeirea, păstrând totuși caracteristicile firii umane. Această lumină poate fi văzută și de noi, oamenii. Ni s-a dat și nouă această împărtășire, această posibilitate să-L vedem pe Dumnezeu în slavă încă din această lume. Prin înviere am primit lumina împărătșită de Dumnezeu prin Sfintele Taine. Această lumină se dezvoltă în interiorul sfinților cu fiecare nevoință în parte. Lumina pe care au văzut-o femeile mironosițe la mormânt este cu adevărat tezaurul sau bogăția pe care Biserca noastră Ortodoxă o are, din care lumină și slavă dumnezeiască se împărtășesc cei cerdincioși prin Taina Botezului. Cei care se străduiesc permanent au această lumină în mintea, sufletul și inima lor”.

În a doua parte a predicii, Părintele Mitropolit a evidențiat viața aleasă a Sfântului Cuvios Iorodion, starețul Mănăstirii Lainci, și i-a îndemnat pe toți cei prezenți să-l cinstească și să-l cheme mereu în rugăciuni: „Sfântul Irodion este sfânt purtător de lumină, luceafăr al Olteniei, strălucitor de slavă cerească, pentru că el cu adevărat s-a învrednicit să primească și să rămână în această lumină. Evanghelia care se citește mereu la sfinții cuvioși, de la Sf. Ev. Luca, ne pune înainte Fericirile, rostite de Mântuitorul Hristos înaintea Sfinților Apostoli și a celor care Îl urmau. Aceste Fericiri sunt un program de lucru, adică ce trebuie să facem noi ca să dobândim Împărăția lui Dumnezeu. Aceste Fericiri sunt o regulă de credință și ascetică pe care călugărul trebuie să le îndeplinească, adică să le lucreze. Viața călugărească este o permanentă nevoință. Deși Fericirile sunt adresate tuturor, în mod special cei din mănăstiri trebuie să trăiască în fiecare zi în acord cu ele. Ținta sfinților și a noastră este dobândirea harului Duhului Sfânt. Așadar, părintele și sfântul nostru, Irodion, și-a curățit inima și și-a făcut-o sălaș al lui Dumnezeu, așa cum spune Mântuitorului: Fericiți cei curați cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu”.

Alte articole despre: